Alba-neagra cu Federația, după decizia Tribunalului. „Burleanu nu mai este președinte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Mititelu, finanțatorul lui FCU Craiova, susține că a obținut ieri o victorie mare în instanță împotriva Federației Române de Fotbal și că „în acest moment, FRF funcționează în afara legii și Burleanu nu mai este președinte”. De partea cealaltă, Federația anunță că are toate actele în regulă și nu există pericolul dizolvării.

Răzvan Burleanu se luptă cu Adrian Mititelu prin tribunale. Foto X

Trei cluburi de fotbal, ACS Progresul București, Asociația Fotbal Club Rapid București și FCU 1948 Fotbal Club, s-au constituit parte într-un proces împotriva Federației. Acestea susțin că în ultimii 23 de ani nu s-au făcut schimbări de statut în cadrul FRF, că forul condus de Răzvan Burleanu ar funcționa ilegal și că noi membri au fost adăugați într-un mod nestatutar, încă de pe vremea fostului conducător, Mircea Sandu.

Decizia dată de Tribunalul București în disputa Mititelu - FRF

”Solutia pe scurt: Respinge cererea formulată de petenta Federaţia Română de Fotbal, ca neîntemeiată. Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de către Asociația Clubul Sportiv Tenis Club Pamira. Admite cererea de intervenție formulată de către Asociația Fotbal Club Progresul București. Admite cererea de intervenție formulată de către Asociația Fotbal Club Rapid București (AFC Rapid).

Admite cererea de intervenție formulată de către FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul București – Secția a V-a Civilă. Pronunţată astăzi, 04.07.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a transmis Tribunalul București, Secţia a V-a Civilă.

Adrian Mititelu: După 12 ani s-a făcut dreptate

Atât i-a trebuit lui Adrian Mititelu. Patronul echipei retrogradate în Liga 2 a reacționat triumfal, considerând că FRF ar trebui radiată: „TRIBUNALUL BUCUREȘTI tocmai ce a decis că Răzvan Burleanu nu este președinte! A trebuit să treacă 12 ani să se facă dreptate! În acest moment, FEDERAȚIA funcționează în afara legii! Burleanu și COMPANIA au uzurpat Federația! Echipele din Liga 1 funcționează ilegal”.

Un alt adversar al actualei conduceri a federației, Florin Prunea, a mers pe același scenariu: „Toate echipele din Liga 1 evoluează în mod ilegal în acest moment. Toate deciziile luate în acest interval sunt lovite de nulitate”.

E doar o procedură administrativă, susține FRF

De partea cealaltă, FRF a reacţionat după publicarea deciziei instanţei: „Tribunalul Bucuresti a decis astăzi, într-o primă etapă procesuală, respingerea unei cereri administrative a FRF de actualizare a unor informații dintr-un registru al Tribunalului București. Această decizie este nedefinitivă, FRF formulând deja apel ce va fi judecat de Curtea de Apel București, și oricum lipsită de autoritate de lucru judecat, fiindcă nu privește o dispută, un litigiu, ci o procedură administrativă (necontencioasă). Este lipsit de orice dubiu că FRF funcționează și a funcționat deplin legal.

Orice persoană interesată poate verifica în mod simplu veridicitatea acestor afirmatii, lecturând mentiunile din Registrul Federațiilor cu privire la Statutul FRF în vigoare, respectiv și mandatul Președintelui FRF. Dezinformările lansate în spațiul public privind “funcționarea ilegală a Federației”, “anularea mandatului Președintelui” etc., reprezintă afirmații factuale false, făcute cu rea-credință, și atrag răspunderea civilă a persoanei care le emite, respectiv propagă fără verificare”, a transmis FRF, pe site-ul oficial.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa