Ianis Hagi, furios din cauza unei minciuni: comunicatul acid prin care lămurește lucrurile
0Ianis Hagi (26 de ani) a avut, deocamdată, un Campionat European în care nu s-a remarcat cu realizări individuale. S-a pus, în schimb, în slujba echipei. Ceea ce e de apreciat, deoarece la acest turneu final naționala României s-a remarcat, în primul rând, prin forța grupului.
Problema lui Ianis e că, datorită numelui, fiecare mișcare pe care o face ajunge sub „lupa“ presei. A fost pus în această postură dificilă și din cauza intervențiilor repetate ale lui Gheorghe Hagi (59 de ani), de-a lungul anilor. Acum însă, la Campionatul European din Germania, fostul mare internațional a refuzat să vorbească despre băiatul său, chiar dacă acesta a jucat mai puțin, cu Ucraina (3-0) și cu Belgia (0-2).
Preocupat de rezultatele echipei în interviurile sale de până acum din Germania, Ianis Hagi s-a arătat deranjat de o minciună mediatică, furnizată după partida cu Belgia, de la Koln. Concret, despre decarul naționalei s-ar fi scris că a ieșit de pe teren, fără a merge spre suporterii români din tribune, așa cum au făcut colegii săi.
Deranjat de acest neadevăr, Hagi a ținut să clarifice lucrurile printr-un comunicat publicat de Federația Română de Fotbal.
Ce a transmis Ianis Hagi?
*În ultimele zile, am observat câteva articole în presă care susțin că, după meciul cu Belgia, am plecat direct la vestiar fără să salut publicul și colegii mei. Vreau să clarific această situație și să vă asigur că aceste informații sunt complet neadevărate.
*Imediat după fluierul final, am salutat toate zonele în care se aflau suporterii români. Este foarte important pentru mine să arăt respectul și aprecierea mea pentru voi, cei care ne susțineți necondiționat. De asemenea, am salutat toți colegii mei înainte de a merge la vestiar.
*Pentru mine, echipa națională a României este o familie. Fiecare meci, fiecare antrenament și fiecare moment petrecut alături de colegii mei sunt de neprețuit. Publicul român este minunat și am un respect enorm pentru fiecare dintre voi. Întotdeauna am avut și voi avea respect maxim pentru voi, cei care ne susțineți necondiționat.
*Momentele petrecute împreună cu voi pe teren și în afara lui sunt cele mai frumoase din cariera mea. Este o onoare să port tricoul naționalei și să reprezint România în fața voastră. Fiecare strigăt de încurajare și aplauzele din partea voastră înseamnă foarte mult pentru mine și pentru echipă.
*Vă mulțumesc din suflet pentru susținerea voastră constantă și vă asigur că vom continua să luptăm pentru România, împreună, ca o adevărată familie.
Reporterul „Adevărul“, Paul Cirican, un jurnalist cu peste două decenii de experiență, prezent la mai multe competiții majore de-a lungul anilor, va transmite din Germania. De acolo, va realiza reportaje și va urmări parcursul tricolorilor la turneul final.
Când și unde joacă România la Euro 2024, în grupa E
*17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina 3-0 (Munchen), Belgia – Slovacia 0-1 (Frankfurt)
*21 iunie: Slovacia – Ucraina 1-2 (Dusseldorf)
*22 iunie: Belgia – ROMÂNIA 2-0 (Koln)
*26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)
Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru locuri trei din toate cele șase grupe Euro 2024.
Pro TV, Pro Arena și platforma VOYO transmit Campionatul European din Germania. Echipa de comentatori va fi formată din Cristian Pintea, Ion Alexandru, Mihai Dedu și Andrei Grecu.
Lotul României
*Portari: Niță (Gaziantep), H. Moldovan (Atletico Madrid), Târnovanu (FCSB)
*Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Mogoș (CFR Cluj), Drăgușin (Tottenham), Racovițan (Rakow), Rus (Pafos), Nedelcearu (Palermo), Burcă (Al-Okhdood), Bancu (Universitatea Craiova)
*Mijlocași: Sorescu (Gaziantep), M. Marin (Pisa), Cicâldău (Konyaspor), R. Marin (Empoli), Stanciu (Damac), Șut (FCSB), Olaru (FCSB), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB)
*Atacanți: Drăguș (Gaziantep), Pușcaș (Bari), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj)