Ajutor pentru ucraineni în viziunea lui Becali: Prima reacţie la „oferta sa de nerefuzat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În stilul său caracteristic, Gigi Becali a transformat şi un subiect delicat, ce ţine de un ajutor umanitar, într-un circ mediatic.

Gigi Becali a făcut un gest remarcabil, după cum „Adevărul“ a scris aici, dându-şi acordul pentru ca echipa de tineret a lui Dinamo Kiev să fie găzduită în baza FCSB-ului de la Berceni.

Doar că, la câteva ore după acest anunţ, finanţatorul roş-albaştrilor a început să vorbească la Digi Sport, lăudându-se că sunt şanse să aducă şi trei jucători ucraineni pe acest final de sezon. 

Din capul locului, Becali a inclus şi o inexactitate în afirmaţia sa: în contextul războiului, FIFA le permite cluburilor să legitimeze maxim doi jucători, nu trei cum a spus patronul FCSB, care provin din campionatele Ucrainei şi Rusiei.

Cine sunt însă fotbaliştii la care s-a referit Becali? Iată-i:

*Căptianul Dinamo Kiev, Sergiy Sydorchuk (30 de ani, mijlocaş defensiv)

*Taras Stepanenko (32 de ani, mijlocaş defensiv, Şahtior Doneţk)

*Sergiy Kryvtsov (31 de ani, fundaş central, Şahtior Doneţk)

Becali a abordat subiectul venirii acestor jucători, la FCSB, printr-o intervenţie telefonică, la Digi Sport:

*M-a sunat Mircea Lucescu şi m-a rugat, dacă putem şi avem posibilitatea să găzduim echipa de tineret a lui Dinamo Kiev. Mi-a spus şi de trei jucători care să se antreneze la noi, jucători din echipa naţională a Ucrainei. Am spus da, am zis că nu vreau bani, vreau să ajut.

*E posibil ca acest favor să se întoarcă printr-un contract pe două luni cu aceşti trei jucători, căpitanul de la Dinamo Kiev şi cu încă doi jucători de la Şahtior, care stau acum în Pipera, pentru că ei au putut să plece, au trei copii şi nu erau forţaţi să rămână în Ucraina.

*De joi se vor antrena cu echipa noastră. Ăştia trei vor să se antreneze cu noi. Dacă vor să se antreneze, nu e mai bine să se antreneze şi în meci? Mircea Lucescu mi-a zis că vor. Se antrenează cu noi, dar vor juca şi meciuri oficiale. Mâine dimineaţă (n.r. - miercuri dimineaţă) vine Mircea (n.r. - Mircea Lucescu) cu băieţii ăştia trei, la 10:00, mă iau de acasă, mergem la bază, să vadă baza. Nu le dau niciun salariu. Ei sunt de acord, să joace meciuri oficiale, să se pregătească. Semnează pe două luni!

*Poate semnăm doar cu doi dintre ei, vom vedea. Dacă vin, vor să joace, e clar. Ei de-asta vin. Dacă nu-i semnăm, atunci eu îi las să se antreneze şi gata. Dacă nu vor să vină să joace, asta e.

Stepanenko: „Fake news“

Ştirea venirii celor trei ucraineni la FCSB s-a rostogolit în presa internaţională şi, potrivit gsp.ro, a declanşat o prima reacţie din partea lui Taras Stepanenko, aflat pe lista lui Becali pentru o legitimare gratuită, fără salariu, la FCSB.

Iată ce a scris pe Instagram jucătorul celor de la Şahtior Doneţk:

*Am aflat că mi-am găsit deja un club. Mulţumesc. Ei nici măcar nu m-au întrebat. Da, e un fake.

Sydorchuck neagă şi el că ar juca pentru FCSB

Exagerările lui Becali privind legitimarea jucătorilor ucraineni se văd şi mai bine, când citim ce a declarat, astăzi, Sergiy Sydorchuk pentru Digi Sport:

*Ţara mea e în război şi mie nu-mi mai stă acum gândul la fotbal. Da, sunt ok pentru că mă găzduieşte România, apreciez foarte mult condiţiile pe care le avem aici, dar nu-mi arde acum să joc fotbal.

*Atrocităţile din Ucraina nu-mi dau pace. Nu pot eu acum să joc un meci de fotbal, când ştiu că ai mei compatrioţi suferă la fiecare minut.

*Sunt ucrainean, inima mea bate pentru ţara mea. Nu pot eu să intru pe teren şi să dau totul, ştiind că la mine în patrie este război.

*Nu se pune problema să joc la Steaua (n.r. -  FCSB), dar nici la o altă echipă. Vreau doar să mă antrenez pentru a fi în formă pentru echipa naţională. Avem un meci important în iunie cu Scoţia, în care vom lupta pentru calificarea la Cupa Mondială.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere