Adrian Mititelu, devoratorul de antrenori. A ajuns la al patrulea în numai 12 etape

0
Publicat:

Nebunia continuă la FCU Craiova! Adrian Mititelu merge pe mâna celui de-al 4-lea antrenor, în condițiile în care Superliga nu a ajuns nici la jumătatea sezonului. Marius Croitoru va conduce formația oltenilor, el revenind în Bănie după ce a mai condus echipa în sezonul trecut, timp de 14 meciuri.

Adrian Mititelu a găsit antrenor pentru FCU Craiova. Foto ProSport

Croitoru îi va lua locul lui Florin Drăgan, ale cărui rezultate l-au nemulțumit pe Mititelu. Astfel, FCU ajunge la al 4-lea antrenor în acest sezon, pe la formația juveților mai trecând portughezul Joao Janeiro, care a plecat după câteva zile, fără să conducă vreun meci, și Nicolae Dică, fostul stelist rezistând doar 5 jocuri pe banca oltenilor.

Mutarea, anunțată în ziarul de casă al finanțatorului

Interesant este că Marius Croitoru nu deține Licența Pro și, cel puțin în acte, FCU Craiova 1948 va trebui să aibă un alt antrenor principal. Acesta va fi Paul Răducan, care activează deja în club. Revenirea lui Croitoru nu a fost anunțată oficial de olteni, ci prin intermediul site-ului ediție.ro, care îi aparține chiar lui Adrian Mititelu. Știrea, în care sunt citate surse din club, a fost ulterior publicată de omul de afaceri pe pagina lui de Facebook.

Marius Croitoru se întoarce în Bănie după numai un an. Foto Sportpictures

Marius Croitoru e pe cale să devină un nou caz Nicolo Napoli, care a fost instalat de 9 ori și tot de atâtea ori dat afară de la FCU Craiova. La precedenta despărțire de antrenorul giurgiuvean, Mititelu își punea cenușă în cap: „Asta se întâmplă când faci greșeli, când dai echipa pe mâna unor oameni care nu au experiența necesară, care trăiesc din basme și din lauda presei”. Acum, l-a pus din nou la cârma echipei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!