ACS Poli – FC Vaslui 0-2: „chirurgul“ a operat, dar „pacientul“ rămâne în comă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adus în locul lui Aurel Şunda, Dan Alexa a debutat pe banca timişorenilor cu o înfrângere pe teren propriu, iar echipa a ajuns într-o situaţie alarmantă.

ACS Poli Timişoara a ajuns la cea de a treia înfrângere consecutivă în Liga I, după ce a cedat, luni seară, 0-2, acasă, în faţa celor de la FC Vaslui. Celeban a deschis scorul în minutul 16, iar Nuno Viveiros a stabilit scorul final în minutul 72.

Seara de coşmar a bănăţenilor a adus şi o eliminare a lui Mansour. Vârful introdus de Alexa la 0-1 pentru a întări ofensiva a luat două „galbene“, în minutele 82 şi 90+3, şi a fost trimis la vestiar.

După acest rezultat, ACS Poli ocupă poziţia a 12-a cu 26 de puncte, la trei puncte de locul 15, primul care duce în liga secundă. FC Vaslui a urcat pe locul 5 cu 39 de puncte, la fel ca Dinamo. În acest moment, trei formaţii, Dinamo, Vaslui şi Pandurii (38 de puncte), se luptă pentru poziţia a 4-a, care, în funcţie de ce se va întâmpla în Cupa României, ar putea duce în Liga Europa. 

Alexa, supărat şi nedumerit

La final, Dan Alexa a vorbit la Digi Sport despre înfrângerea cu FC Vaslui. „Nu pot să înţeleg gafele de la fazele fixe, mai ales că acolo responsabilitatea e a fiecărui jucător în parte. Am simţit acolo o lipsă de încredere. Apoi, a urmat repriza a doua, care a fost una foarte proastă, iar vasluienii mai puteau marca de două, trei ori până la final. Eu sunt responsabil, de asta am venit aici, echipa a arătat multe puncte slabe pe care trebuie să le punem la punct cât mai repede. Echipa poate mai mult, am avut şi o bară în prima repriză, dar nu trebuie uitat faptul că am jucat împotriva unei echipe foarte bune“, a declarat „Chirurgul“.

E supărare mare, mai ales că am ajuns la a treia înfrângere consecutivă. Ne pare rău că nu i-am putut oferi lui Dan Alexa un debut cu dreptul ca antrenor. S-a făcut o schimbare pe bancă, însă efectele ei nu s-au văzut pe teren. Ovidiu Petre căpitan ACS Poli  
Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”