Victoria Beckham, sinceră despre lupta cu tulburările alimentare: „M-a urmărit toată viața”

0
Publicat:

La doi ani după succesul documentarului dedicat soțului ei, Victoria Beckham își spune propria poveste într-un nou serial emoționant. Vedeta vorbește deschis despre tulburările alimentare prin care a trecut și despre modul în care acestea au transformat-o „într-o maestră a minciunii”.

Victoria Beckham vorbește deschis despre lupta cu tulburările alimentare FOTO: Arhivă

În serial, Victoria își deschide sufletul și vorbește despre cariera ei muzicală, viața de familie, luptele pentru reinventare și pregătirile pentru un show important la Săptămâna Modei de la Paris. Documentarul include, de asemenea, intervenții ale unor prieteni celebri, precum Eva Longoria, dar și figuri marcante din lumea modei, printre care Dame Anna Wintour și Donatella Versace.

Presiunea imaginii și a greutății

Chiar dacă a ajuns la un nivel uriaș de faimă alături de Spice Girls, Victoria recunoaște că, la școală, era „copilul acela nepopular” și ținta bullyingului. „Eram cu siguranță o singuratică la școală”, mărturisește ea, potrivit BBC.

Criticile legate de aspectul și greutatea sa au început de la o vârstă fragedă și s-au intensificat după ce s-a alăturat trupei Spice Girls în 1994, când presa scria frecvent articole negative despre felul în care arăta. „Controlam [narațiunea] într-un mod incredibil de nesănătos. Când ai o tulburare alimentară, devii foarte bun la a minți”, explică Victoria.

Ea adaugă: „Și nu am fost niciodată foarte sinceră în privința asta cu părinții mei. Nu am vorbit niciodată public despre asta. Te afectează cu adevărat atunci când ți se spune constant că nu ești suficient de bun. Și, bănuiesc, asta m-a urmărit toată viața”.

Sprijinul colegelor și mesajul pentru fiica sa

Victoria subliniază că sprijinul colegelor ei de trupă, Mel B, Mel C, Emma Bunton și Geri Halliwell, a fost esențial pentru a-și recăpăta încrederea. „M-au făcut să mă simt mai veselă, mai amuzantă, mai sigură pe mine. M-au făcut să cred că sunt suficientă așa cum sunt”.

Același mesaj îl transmite și fiicei sale, Harper, în vârstă de 14 ani: „Îi spun lui Harper în fiecare zi: fii tu însăți”, afirmă Victoria.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie