„The Telegraph“: Angela Gheorghiu face „un circ trist şi prostesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna au fosrmat un cuplu atât pe scenă, cât şi în viaţa reală FOTO Reuters

Declaraţiile şocante ale Angelei Gheorghiu, care susţinea ca a fost victima violenţei domestice, nu sunt altceva decât „un circ trist şi prostesc“, scrie cotidianul britanic „The Telegraph“. Publicaţia susţine că soprana nu doreşte altceva decât să fie în centrul atenţiei înainte de spectacolul „La Rondine“, de la Royal Opera House.

Într-un interviu publicat zilele trecute în cotidianul britanic „The Independent“, Angela Gheorghiu declara, fără să dea detalii concrete, că a fost abuzată fizic de fostul ei soţ, tenorul francez Roberto Alagna.

„Era violent în faţa familiei mele şi a lui. Am trecut prin toate astea. E cea mai neagră pagină a vieţii mele. Ani de zile mi-am spus că o să fie bine, asta zici mereu. Dar este ca o boală. Chiar dacă eşti cea mai supărată persoană, să te ridici să şi să-ţi pălmuieşti soţia de faţă cu tatăl şi fratele tău şi ei să nu zică nimic? Aşa a fost viaţa mea“, a declarat soprana. Reprezentanţii tenorului au refuzat să comenteze.

Criticul de operă Rupert Christiansen notează în „The Telegraph“ că toată povestea este puţin plauzibilă şi că nu ar fi decât un „artificiu“ de marketing înainte de spectacolul „La Rondine“, în care joacă soprana din România. „Ceea ce trebuie să ştie publicul este faptul că ambele părţi au în breaslă «reputaţia» că sunt «exhibiţionişti» cronici, că îi «aburesc» pe jurnalişti şi că îi interesează publicitatea de tip tabloid“, scrie acesta.

„Acest circ este prostesc şi trist, un spectacol neconvingător cu doi artişti talentaţi, dar care suferă de grandomanie şi cărora le place să se considere reîncarnarea lui Liz Taylor şi a lui Richard Burton. Ceea ce face ca lucrurile să fie şi mai triste este că atunci când îi întâlneşti – aşa cum am făcut-o eu – nu poţi să nu-i placi. Amândoi sunt calzi şi generoşi, dar au rădăcini în clasa muncitoare şi rămân foarte sensibili la faptul că pot fi păcăliţi sau insultaţi. Nu cred că în acest stadiu trebuie să acordăm prea mare atenţie izbucnirii Angelei Gheorghiu, pentru că nu e nimic altceva decât dorinţa de a fi în centrul atenţiei“, încheie Rupert Christiansen.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG