Video Rodica Mandache împlineşte 80 de ani. „După ce am jucat cu Florin Piersic, am fost mutată într-un loc mai sus” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O viaţă pe scena marilor teatre și în lumea filmului. Așa s-ar rezuma cariera Rodiăi Mandache, care împlinește joi 80 de ani. A știut dintotdeauna că va fi actriță și și-a dedicat toată energia meseriei care a consacrat-o.

Rodica Mandache s-a născut pe 13 aprilie 1943, la Iaşi, acolo unde și-a și început studiile. De la Liceul „Oltea Doamna“, pe care l-a absolvit (astăzi „Mihai Eminescu“), a plecat cu gândul, de nimeni știut, să cucerească lumea teatrului și a filmului.

„Era un liceu de fete, un liceu frumos. Eram mândră că eram acolo. Toată clasa ar fi vrut să facă Teatru. (Colegele) erau îndrăgostite de teatru, de film. Era o fascinaţie care pe vremea aceea era foarte fierbinte. Faptul că am făcut numai eu mă face aşa, într-un fel, exponentul lor. Nu cred că recitam ceva în timpul şcolii. Ţineam asta ca pe un mare secret, nu voiam să se ştie. Era ceva intim, era ceva al meu. (...) La asta m-am gândit de la începutul începutului. Nici nu cred că m-am gândit – eram sigură că o să fac asta. Cred că aş fi fost repetentă în orice altă meserie”, povestea actrița, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“.

În 1964 a absolvit studiile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“, la clasa profesorului Octavian Cotescu.

„Nu cred că mi-ar fi ieşit aşa de bine dacă el nu era”

A jucat în numeroase piese de teatru pe marile scene din Bucureşti, fiind una dintre cele mai iubite ale Teatrului Naţional şi Odeon. Unul dintre rolurile sale de referinţă este cel din piesa scrisă Tudor Muşatescu „Visul unei nopţi de iarnă“, în care a jucat alături de Florin Piersic, cu care a avut o relaţie specială pe scenă.

„Dacă apuci să joci în piesa asta, niciun rol nu se mai ridică la oferta pe care ţi-o fac cele două roluri.  Foarte important a fost regizorul Dan Necşulea, un coleg de-ai mei din facultate. Cred că de asta m-a distribuit, că mă ştia din facultate. Însă cel mai important a fost Florin Piersic. El are o mare calitate: în clipa în care joacă cu o actriţă, o ridică cu cinci etaje mai sus de acolo de unde este ea. Eu aşa am fost. Eram o actriţă bună, jucam. Dar după ce am jucat cu el, am fost mutată într-un loc mai sus. Lui i-a plăcut atât de mult rolul meu încât a făcut toate eforturile să fiu în partea mea de sus. Nu cred că mi-ar fi ieşit aşa de bine dacă el nu era. Am rămas un cuplu. Toate generaţiile au văzut piesa”, mărturisea actrița. 

Alaturi de Florin Piersic. FOTO Facebook Rodica Mandache

De-a lungul timpului a jucat şi în filme româneşti celebre, precum „Astă seară dansăm în familie“, „Un comisar acuză“ sau „Nea Mărin miliardar“.

În 2007 a primit Premiul UNITER pentru „Cea mai bună actriţă într-un rol secundar“.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă