Reacţia lui Vlad Voiculescu după ce Vladimir Drăghia a anunţat că va dona premiul câştigat la „Exatlon“ organizaţiei MagiCamp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Voiculescu, fondatorul MagiCamp, a vorbit despre gestul lui Vladimir Drăghia de a dona premiul câştigat în urma Exatlon FOTO Eduard Enea

Vladimir Drăghia (32 de ani) este câştigătorul „Exatlon“ şi al premiului în valoare de 100.000 de euro. Actorul a declarat că banii vor ajunge la MagiCamp, organizaţie care ajută copiii bolnavi de cancer. Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii şi fondatorul organizaţiei, a comentat gestul actorului.

Vladimir Drăghia, fost înotător de performanţă, a fost desemnat de telespectatori câştigătorul primului sezon al reality show-ului „Exatlon“. În marea finală, difuzată de Kanal D, actorul a mărturisit că va dona toţi banii. 

„La sfârşitul experienţei, mi-am dat seama că sunt atât de câştigat încât nu ar fi cinstit să păstrez vreun ban de acolo. Mi-am dat seama că cel mai important lucru pe care îl poţi face cu banii este să îi oferi, mai ales acolo unde este cea mai mare nevoie de ei“, a declarat Vladimir, explicând că nu a dorit să anunţe de la începutul competiţiei decizia de a dona banii, pentru a nu se interpreta că ar vrea să ajungă, prin această declaraţie, la inimile celor de acasă, câştigându-le voturile.

FOTO Kanal D

La aproape o săptămână de când Drăghia a anunţat că banii câştigaţi vor ajunge la MagiCamp, Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii şi fondatorul organizaţiei care ajută copiii bolnavi de cancer, a vorbit despre gestul actorului, despre care a declarat că nu este prima dată când se implică în ajutorarea copiilor bolnavi. 

„Nu ştiu dacă este aşa, dacă datorită acestui lucru a câştigat (n.r. anunţul că va dona premiul de 100.000 de euro). Cred că noi avem să-i mulţumim lui Vladimir nu doar pentru ce a făcut acum, ci pentru implicarea lui în ultimii ani pentru copiii din MagiCamp, copii pentru care acest loc reprezintă de multe ori prima lor tabără. După cum spuneam, Vladimir nu este lângă noi de ieri, de la concurs. A înotat pentru noi la Swimathon, a strâns donaţii, a venit în tabără să facă activităţi cu copiii. Cam astea sunt modurile în care cineva cu profilul lui Vladimir ne poate ajuta. Copiii se bucură tare când cineva cunoscut vine să îi vadă şi să petreacă timp cu ei“, a spus Vlad Voiculescu pentru wowbiz.ro.

Alegerea câştigătorului i-a nemulţumit însă pe fanii din mediul online, care s-au grăbit să lase comentarii pe pagina de Facebook Exatlon România. 

Cei mai mulţi dintre fanii competiţiei critică postul Kanal D pentru decizia de a desemna câştigătorul „Exatlon“ prin vot şi susţin că l-a favorizat astfel pe Vladimir Drăghia, care este persoană publică şi se bucură, implicit, de o popularitate crescută. Mai mult, susţin internauţii, Vladimir Drăghia a trişat prin discurs, încercând să sensibilizeze publicul prin declaraţia că va dona premiul de 100.000 de euro, în cazul în care va câştiga.

„Vladimir Drăghia trebuia să câştige mai întâi şi apoi să anunţe donaţia! A fost pus să povestească o întâmplare din viaţa lui şi a răspuns că el donează premiul. De ce? Ca să sensibilizeze telespectatorii. Ionuţ Rusu (Rusu e porecla concurentului - n.r.) e câştigătorul, indiferent de voturile anunţate, pe care nu le afişează nimeni“, a fost unul dintre comentarii. 

Născut în Galaţi, Vladimir Drăghia a devenit cunoscut datorită interpretării din serialul „Narcisa Sălbatică“, difuzat de Antena 1, dar şi participărilor în diverse emisiuni de televiziune, printre care „Sunt celebru, scoate-mă de aici!“ (Pro TV), „Şerifi de România“ şi „Splash! Vedete la apă“, pe care le-a şi câştigat la Antena 1. 

 

Vladimir Drăghia a fost înotător de performanţă timp de 12 ani, dintre care 7 ani a făcut parte din lotul olimpic. În 2014, a lansat primul volum de poezie, „Dragoste n-are plural“, iar descrierea cărţii a fost făcută de actorul Florin Piersic Jr.: „Omul ăsta cu pătrăţele pe burtică are încă forţa unui copil neşlefuit. Aia pe care noi toţi am pierdut-o acum multă vreme. Sper ca placheta asta de versuri să încapă pe mâinile unui editor de treabă. S-o facă mică-mică, să-ncapă în buzunarul de la piept. Acolo, în dreptul inimii. Whatever. Poţi s-o bagi şi-n buzunarul de la blugi. Pe buca stângă. S-o mai scoţi din când în când şi să-ţi speli ochii de praf cu o lacrima stupidă.“

Vladimir Drăghia este căsătorit cu Alice Cavaleru şi au o fetiţă.

Citeşte şi: 

Ionuţ, revoltat după „Exatlon“:„Războinicul“ dezvăluie detalii din culise şi refuză oferta lui Drăghia de a-i plăti nunta: „Nu este omul care vrea să pară“

 

Reacţii împărţite după ce Vladimir Drăghia a câştigat finala Exatlon: „A încercat să sensibilizeze publicul. Suntem cumva la «Dansez pentru tine»?“

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi