Philip Seymour Hoffman şi-a lăsat cea mai mare parte a averii fostei partenere de viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Philip Seymour Hoffman, decedat pe 2 februarie, aparent din cauza unei supradoze de heroină, a lăsat cea mai mare parte a averii sale fostei lui partenere de viaţă, creatoarea de costume Marianne O'Donnell, potrivit unui testament depus miercuri la o instanţă din New York.

Marianne O'Donnell, cunoscută ca Mimi, a avut o relaţie cu Philip Seymour Hoffman din 1999, în urma căreia au rezultat trei copii, Cooper, în vârstă de 10 ani, Tallulah, în vârstă de 7 ani, şi Willa, în vârstă de 5 ani.

Fosta parteneră de viaţă a actorului a fost desemnată executorul testamentar al averii sale, a cărei valoare exactă nu este cunoscută.

În testamentul formulat de Hoffman în octombrie 2004, acesta a stabilit un fond fiduciar pentru Cooper, pe atunci singurul său fiu, şi a solicitat ca acesta să fie crescut în New York, Chicago sau San Francisco. În cazul în care acest lucru nu ar fi fost posibil, actorul a prevăzut în testament ca fiul său să viziteze aceste oraşe de cel puţin două ori pe an.

"Scopul acestei solicitări este acela ca fiul meu să ia contact cu cultura, arta şi arhitectura pe care le oferă aceste oraşe", se spune în testament.

Philip Seymour Hoffman, unul dintre cei mai apreciaţi actori de la Hollywood, a fost descoperit decedat în baia apartamentului său newyorkez, pe 2 februarie, cu un ac de seringă înfipt în braţul stâng. Aproximativ 50 de pacheţele cu heroină - peste 70, potrivit altor surse -, seringi şi medicamente au fost descoperite în apartamentul său din Greenwich Village.

Totodată, autopsia actorului american, nu a oferit rezultate concludente, determinându-i pe medicii legişti din New York să anunţe că vor fi necesare teste suplimentare.

Un serviciu de comemorare a regretatului actor este prevăzut să aibă loc la sfârşitul acestei luni.

Actorul american are o filmografie bogată - a jucat deja în peste 50 de pelicule -, remarcându-se cu multe roluri dificile, precum cele din "Marele Lebowski", "Talentatul domn Ripley", "Doi oameni perfecţi", "Dragonul Roşu", "Cold Mountain", "Misiune: Imposibilă III", "Synecdoche, New York", "Ziua trădătorilor/ The Ides of March" şi "Moneyball: Arta de a învinge".

Potrivit The Hollywood Reporter, Philip Seymour Hoffman încheiase filmările pentru "The Hunger Games: Mockingjay Part 1", al treilea lungmetraj din seria "Jocurile foamei", şi mai avea doar şapte zile de filmare pentru a finaliza continuarea "The Hunger Games: Mockinjay Part 2".

Se crede că datele la care erau programate premierele acestor două filme, 21 noiembrie 2014, respectiv 20 noiembrie 2015, nu vor fi afectate de decesul actorului.

Philip Seymour Hoffman urma să îşi facă debutul şi în primul său rol major dintr-o producţie TV, "Happyish", produsă de postul Showtime, însă, potrivit The Hollywood Reporter, acest serial nu intrase încă în producţie.

Remarcându-se atât în producţii independente, cât şi în superproducţii, Philip Seymour Hoffman a fost unul dintre cei mai apreciaţi actori ai generaţiei sale şi a câştigat, pe lângă premiul Oscar, pentru rolul din pelicula "Capote" (2006), un Glob de Aur (alături de alte trei nominalizări), un premiu BAFTA (alături de alte patru nominalizări) şi a fost nominalizat la premiile Primetime Emmy.

Alături de cariera în cinematografie, Philip Seymour Hoffman a fost şi un apreciat actor de teatru, remarcându-se în numeroase producţii puse în scenă pe Broadway şi a fost recompensat cu două premii Tony.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €