O cunoscută interpretă de muzică populară divorțează după 19 de ani de căsnicie. „Vreau să mă înțelegeți”

0
Publicat:

O celebră cântăreață de muzică populară din România părea că trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul, care îi este și partener de scenă. Vestea divorțului, după aproape două decenii petrecute împreună, a luat pe toată lumea prin surprindere.

Simona Boncuț și Nelu Popa FOTO Instagram

Au doi copii împreună și chiar recent, artista mărturisea că își dorește să devină din nou mamă. Situația pare să se fi schimbat radical, întrucât Simona Boncuț a făcut anunțul divorțului. Cunoscuta interpretă de muzică populară este căsătorită de 19 ani cu saxofonist Nelu Popa.

Cei doi făceau totul împreună, împărțeau atât casa, cât și scena. Aveau o familie frumoasă și păreau de nedespărțit.

Simona Boncuț nu a dorit să dea explicații

Între cei doi ar fi existat niște neînțelegeri destul de serioase în ultima vreme, potrivit Fanatik. Contactată de jurnaliștii publicației citate, cântăreața nu a dorit, momentan, să comenteze situația, ci a făcut apel la oameni să fie înțelegători.

Nu vreau să dau niciun detaliu!! Vreau să mă înțelegeți!”, le-a spus ea, jurnaliștilor.

Chiar dacă are probleme în viața personală, asta nu înseamnă că Simona Boncuț nu își va onora în continuare angajamentele pe plan profesional. Asta mai ales pentru că artista este foarte solicitată la evenimente importante alături de partenerul său Nelu Popa. Cuplul a făcut mereu o pereche foarte bună pe scenă, apreciată de iubitorii de muzică de petrecere.

Povestea de dragoste dintre Simona Boncuț și Nelu Popa

Despre povestea ei de iubire, Simona a vorbit la începutul acestei luni, când totul părea numai lapte și miere. Pe 5 aprilie, ea a vorbit cu jurnaliștii, în detaliu, despre cum a începuturile căsniciei sale.

Eu și soțul meu ne-am căsătorit în urmă cu 19 ani. La un an distanță, a venit pe lume și primul nostru copil, Alexandra, care, de fapt, trebuia să fie băiat, că așa ne-a spus medicul ginecolog. După 10 ani a venit și băiatul mult așteptat, Andrei. Eu visam de mică să ajung cântăreață, provenind dintr-o familie de muzicanți. Am crescut, practic, cu muzica populară., a povestit cântăreața.

Mai mult decât atât, ea și-a amintit că prima dată l-a văzut pe Nelu pe vremea când avea numai 15 ani.

Pe soțul meu, prima dată l-am cunoscut când a venit la noi acasă cu unul din frații care cânta la saxofon. Ei cântau împreună atunci, înainte să începem noi să colaborăm. Bine, eu aveam doar 14 ani. Mai târziu, pe la 17 ani, ne-am întâlnit din nou. Întâlnirea s-a produs întâmplător. Abia atunci am început să vorbim, să ne cunoaște mai bine”, dezvăluia recent Simona Boncuț, pentru sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG