Ce dietă ține Sofia Vicoveanca pentru a se menține în formă la 81 de ani. „Îmi fac zilnic”
0Sofia Vicoveanca, una dintre figurile emblematice ale muzicii populare românești, pare că nu îmbătrânește. La 81 de ani, este într-o formă fizică de invidiat. Artista spune că secretul constă în a fi mereu activă, însă o ajută și regimul alimentar.
Îndrăgita interpretă de muzică populară este mereu pusă pe treabă. Deși ajunsă la o vârstă înaintată, Sofia Vicoveanca își împarte viața între concerte, evenimente și treburile casnice. Nu stă în loc nicio clipă și, pe lângă talentul său muzical cu care ne-a încântat de-a lungul vremii, este de asemenea, o gospodină desăvârșită. Și-a făcut singură curățenia pentru Paște, în timp ce se pregătea de concerte în străinătate: atât în Europa, cât și peste ocean, în Canada.
Ce regim alimentar urmează Sofia Vicoveanca
Sofia Vicoveanca a dezvăluit, în exclusivitate pentru Click!, câteva trucuri alimentare, care o ajută să se mențină în formă. În primul rând, femeia ține postul cu sfințenie, iar acest lucru o ajută atât sufletește, cât și la siluetă. Înainte de perioada sărbătorilor, mâncărurile grase sunt complet excluse din alimentația sa.
„Normal că țin post! (...) Fiecare face cum simte, cum crede, asta ține de suflet! Eu așa m-am obișnuit de copil și ce am învățat, nu uit! Chiar dacă vreau să mă adaptez vremurilor nu renunț! Eu am grijă de mine! Pentru post, fără grăsimi, fără lapte, fără unt, care nici nu există până după sărbători.”, a povestit cântăreața de muzică populară.
Rețeta de smoothie a Sofiei Vicoveanca
De asemenea, artista mai are un secret. Fructele îi conferă, zilnic, doza de vitamine și vitalitate. Sofia Vicoveanca le-a dezvăluit fanilor săi rețeta de smoothie pe care îl consumă în fiecare zi.
„Smoothie cred că știți deja că îmi fac zilnic, cu banană, căpșuni, au apărut acum fructele de sezon, cu un merișor, cu clementine, cu lapte de cocos sau de soia și mă simt teribil!”, a mai spus Sofia Vicoveanca, pentru Click!
Cu toate acestea, ea spune că pentru a te simți bine, factori esențiali sunt gândirea pozitivă și multă activitate.
„Toată lumea mă întreabă ce fac? Nu fac nimic! Nu mă uit în buletin, că anii nu sunt din buletin, sunt cei pe care îi porți, pe care îi arăți și nu stau locului”, a continuat ea.
Sofia Vicoveanca are de susținut un turneu, în afara țării. A avut deja un concert în Belgia, pe data de 8 aprilie, iar acum urmează să cânte pe scene din Canada. Pe 29 aprilie va fi la Montreal, iar pe 30 la Toronto.
„Eu încă mai cânt, cânt pe bune, nu merg pe playback!”, a mărturisit artista.