Michael Douglas uimeşte din nou! Ce declară actorul despre anii de studenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Michael Douglas spune că a consumat numeroase droguri în timp ce era la facultate, precizând că nu a studiat nimic cât a fost student, potrivit unui interviu acordat revistei GQ, citat de contactmusic.com.

Actorul îşi aminteşte că devenise „hipiot“ imediat după ce se înscrisese la Universitatea Santa Barbara din California, precizând că îşi petrecea timpul consumând droguri halucinogene şi întâlnindu-se cu tinere frumoase, în loc să trateze studiile cu seriozitate.

„Nu studiam nimic. Nimic. Am luat o mulţime de droguri, a fost o perioadă magică. Trăiam într-un spaţiu în care totul era oarecum comun. Am închiriat toţi, în total trei studenţi, o casă. Înotam dezbracaţi, fumam foarte multe ierburi, ne ameţeam. Mergeam la petreceri cu vin şi la festivaluri. A fost o perioadă nebunească şi frumoasă“, a declarat actorul în vârstă de 68 de ani.

În anul trei de facultate, Michael Douglas a început să se specializeze în domeniul teatrului şi, chiar dacă până la urmă a devenit unul dintre cele mai importante staruri de la Hollywood, primele lui performanţe erau jalnice, situaţie care îl mulţumea pe tatăl său, actorul Kirk Douglas.

„Nici măcar atunci nu aveam nicio dorinţă acerbă de a fi actor. Eram un actor jalnic. Aveam o teamă accentuată pe scenă. Tatăl meu a venit să vadă prima mea apariţie pe scenă, «Much Ado About Nothing». După aceea, mi-a spus: «Fiule, ai fost jalnic!». Ştiam că în inima lui era liniştit pentru că nu trebuia să îşi facă griji că voi deveni actor“, a mai spus Michael Douglas.

De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul din filmul „Wall Street“. Michael Douglas a apărut în numeroase lungmetraje, precum „Idilă pentru o piatră preţioasă“ şi „Wonder Boys“, însă rolul care l-a propulsat a fost cel al inspectorului de poliţie Steve Keller, pe care l-a interpretat în cele 98 de episoade ale serialului de televiziune „Străzile din San Francisco“, difuzat de postul ABC între anii 1972 - 1976.

Recent, Michael Douglas şi soţia sa, actriţa Catherine Zeta Jones, „au luat o pauză“ în relaţie.

Michael Douglas, în vârstă de 68 de ani, şi Catherine Zeta Jones, în vârstă de 43 de ani, căsătoriţi de 13 ani, au decis să se separe pentru o perioadă neprecizată, a anunţat, la sfârşitul lunii august, revista People.

Ultimii trei ani au fost dificili pentru cei doi actori. În 2010, Douglas a fost diagnosticat cu cancer la gât, iar în 2011, Catherine Zeta Jones a făcut public faptul că suferă de tulburari bipolare, pentru care face tratament. De asemenea, în iunie anul acesta, Douglas a spus că s-a îmbolnăvit de cancer la gât din cauza unei maladii sexuale transmisibile, fapt care nu a fost apreciat de soţia sa.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”