Michael Douglas despre relaţia cu Catherine Zeta-Jones: „Au fost suişuri şi coborâşuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent la o acţiune de promovare a celui mai recent film al său, „Last Vegas“, Michael Douglas s-a arătat optimist în ceea ce priveşte viitorul relaţiei sale cu Catherine Zeta-Jones, aflată şi ea la eveniment.

„Lucrurile merg grozav acum. Au fost suişuri şi coborâşuri“, a declarat actorul în vârstă de 69 de ani, care a mai adăugat că intenţionează să se întâlnească la sfârşitul acestei săptămâni cu tatăl său, actorul Kirk Douglas, în vârstă de 95 de ani, după cum informează people.com.

Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas au împreună doi copii, Dylan, în vârstă de 13 ani, şi Carys, de 10 ani, dar au decis să se despartă, în luna august, după 13 ani de căsnicie. 

Înainte de producerea rupturii, ambele vedete au trecut prin perioade dificile: Michael Douglas a urmat un tratament agresiv împotriva „cancerului la gât“, iar Catherine Zeta-Jones s-a internat într-o clinică specializată în tratarea persoanelor diagnosticate cu tulburare bipolară. 

Săptămâna trecută, însă, Michael Douglas a declarat că a minţit în legătură cu diagnosticul de cancer la gât, actorul american urmând de fapt un tratament împotriva cancerului la limbă. 

În ciuda momntelor dificile prin care au trecut, cei doi actori s-au hotărât să acorde o nouă şansă mariajului lor, plănuind să petreacă Ziua Recunoştinţei împreună, ca o familie, în apartamentul lor din Bedford, New York. 

În comedia „Last Vegas“, Michael Douglas interpretează rolul unui bărbat care merge la Las Vegas, alături de câţiva prieteni apropiaţi, organizatorii unei petreceri a burlacilor de neuitat, înainte de căsătoria sa.

Filmul „Last Vegas“ este regizat de Jon Turteltaub şi va avea premiera pe marile ecrane din România pe 20 decembrie.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"