Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, a fost găsit mort în curtea unui hotel din Buenos Aires. Cauza morţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, a fost descoperit, marţi, mort în curtea unui hotel din Buenos Aires, la numai 31 de ani.

Liam Payne, fost chitarist One Direction, a murit la 31 de ani. Foto Facebook/Liam Payne

Artistul, în vârstă de 31 de ani, a murit în faţa unui hotel din capitala argentiniană, Buenos Aires, după ce a căzut de la etajul al treilea al acestuia, informează Agerpres.

Înainte de producerea incidentului, poliţia argentiniană fusese solicitată, printr-un apel de urgenţă, să intervină la hotelul din cartierul Palermo,în cazul unui „bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”.

Liam Payne a fost descoperit într-o curte interioară a hotelului respectiv după ce căzuse la la atjul trei al acestuia, iar medicii de pe ambulanţă au confirmat decesul.

„Avea răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală, precizând că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). Echipajul care a ajuns la faţa locului şapte minute mai târziu „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a mai spus Alberto Crescenti.

Liam Payne a fost, alături de Louis Tomlinson, Niall Horan, Zayn Malik şi Harry Styles, unul dintre membrii trupei pop One Direction formate în 2010 şi care s-a bucurat de un succes uluitor. Formaţia a cunoscut consacrarea după ce s-a clasat pe locul al treilea la emisiunea de concurs muzical „X Factor” în 2010, în Marea Britanie, dar grupul s-a destrămat în 2016, membrii săi urmând proiecte diferite, inclusiv cariere solo.

La câteva minute după anunţul morţii cântăreţului britanic, mulţi fani şi curioşi s-au adunat în tăcere în faţa intrării hotelului „Casa Sur”, unde a fost descoperit trupul artistului de 31 de ani, sub supravegherea mai multor poliţişti.

Potrivit revistei Billboard, Liam Payne a participat la un concert susţinut de fostul său partener Niall Horan în Buenos Aires, pe 2 octombrie.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei