Funeralii private pentru Philip Seymour Hoffman. Patru suspecţi arestaţi din cauza drogurilor găsite în apartamentul actorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigătorul premiului Oscar care a murit la 46 de ani din cauza unei supradoze de heroină va avea o ceremonie de înmormântare la care vor participa doar apropiaţii şi familia, potrivit Reuters. În ultimele ore, au apărut noi speculaţii despre drogurile găsite în apartamentul său.

Karen Samfilippo, publicistul acestuia, nu a oferit detalii privind ziua în care Hoffman va fi înmormântat. Ceremonia ar putea avea loc în New York, însă acesta nu a specificat dacă în oraş, ori în altă zonă a statului american.

Rezultatele autopsiei vor fi anunţate miercuri, potrivit oficialilor din New York. În apartamentul lui Hoffman au fost găsite 70 de punguţe de droguri, dintre care câteva cu eticheta „Ace of Hearts“. Autorităţile au mărturisit că nu au mai văzut în New York heroină inscripţionată cu „Ace of Hearts“ din anul 2012. Mai mult, anchetatorii au găsit aproximativ 20 de ace hipodermice şi cinci prescripţii medicale, inclusiv una folosită pentru a scăpa de dependenţa de heroină.

Patru oameni au fost arestaţi marţi, după ce achetatorii au făcut o descindere într-o clădire din districtul Chinatown din Manhattan. Poliţia a găsit narcotice de tipul celor ce se presupune că l-au ucis pe Hoffman. Potrivit purtătorului de cuvânt de la poliţie, heroina găsită în apartamentul actorului nu a fost amestecată cu fentanil, un narcotic sintetic care ar fi provocat moartea. 


 

Hoffman a fost găsit mort la ora locală 11.30 în dimineaţa de duminică, în baie, de către un prieten, scenaristul David Katz, şi de către asistentul personal Isabella Wing-Davey. Katz a venit să verifice dacă totul este în regulă, după ce actorul nu a ajuns la fosta parteneră de viaţă, Mimi O'Donnell, de unde trebuia să-i ia pe cei trei copii. 
 
Nu departe de trupul lui Hoffman a fost găsită o lingură carbonizată, care probabil a fost folosită pentru a-şi încălzi ultima doză, după cum au declarat surse pentru „New York Daily News“. Uşa era încuiată de două ori şi nu există niciun indiciu potrivit căruia s-ar fi aflat şi altcineva alături de actor în acea seară, a mai spus aceeaşi sursă. 

Hoffman a recunoscut că a avut probleme cu drogurile din facultate. În 2012, el a recidivat, după 23 de ani în care nu mai consumase droguri. Potrivit presei internaţionale, în ultima perioadă se droga pentru a trece mai uşor peste despărţirea de Mimi O'Donnell, mama celor trei copii şi cea care i-a fost alături din 1999.

Actorul a rămas în memoria publicului pentru rolul principal din drama „Capote“ (2006), pentru care a fost distins cu premiul Oscar. Considerat unul dintre cei mai înzestraţi artişti din generaţia sa, Philip Seymour Hoffman s-a mai remarcat în „The Master“, „Jocurile foamei: Sfidarea“, „Ziua trădătorilor/ The Ides of March“, „Moneyball“ şi „Misiune imposibilă III“.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare