Francis Ford Coppola a fost externat. Celebrul cineast, în vârstă de 86 de ani, a trecut printr-o procedură cardiacă

0
0
Publicat:

Regizorul Francis Ford Coppola, recompensat cu cinci premii Oscar, a fost externat din spitalul din Roma unde a fost internat timp de două zile. Cineastul își promova în Italia filmul „Megalopolis”, când a ajuns pe mâna medicilor.

Francis Ford Coppola a petrecut două zile în spital. FOTO Shutterstock

Celebrul cineast american, cunoscut pentru trilogia „The Godfather” sau pelicula „Apocalypse Now'” a ieșit din spital și „se simte bine”, a declarat joi o persoană familiară cu situația, informează Reuters, citată de Agerpres.

În vârstă de 86 de ani, Francis Ford Coppola fusese internat marți la Policlinico Tor Vergata, un spital public din capitala Italiei, pentru o procedură cardiacă programată.

Francis Ford Coppola își promovează în Italia filmul „Megalopolis”

Regizorul se află în Italia pentru a-și promova cea mai recentă peliculă, filmul științifico-fantastic „Megalopolis”, o producție autofinanțată, care a costat 120 de milioane de dolari. Filmul vorbește despre încercarea unui arhitect vizionar de a transforma o versiune futuristă a orașului New York numită New Rome într-o comunitate utopică.

„Megalopolis” a avut parte de recenzii mixte și a obținut încasări modeste la box-office după ce a avut premiera la Festivalul de la Cannes în 2024.

Regizorul italo-american a fost recompensat cu cinci trofee Oscar, patru dintre acestea pentru primele două filme din trilogia „The Godfather”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple