Florin Salam, despre consumul de droguri „Avem o viață ciudată. Noi suntem un fel de roboți” VIDEO

0
Publicat:

Cântărețul de manele Florin Salam a vorbit în cadrul emisiunii „ 40 de întrebări cu Denise Rifai ” de la Kanal D despre momentele în care s-a refugiat în consumul de substanțe interzise.

Manelistul a amintit despre perioada grea prin care a trecut și consumul de droguri și a comentat zvonurile din mediul online.

Suferință, după pierderea primei soții

În urmă cu ceva timp, interpretul recunoscuse că, după pierderea primei sale soții, a început să consume substanțe interzise, însă a mărturisit ceva l-a făcut să se trezească la realitate.

În urmă cu nouă ani Florin Salam a fost audiat în cadrul unui dosar de trafic de droguri. A scăpat însă de acuzații după ce s-a stabilit că artistul doar consumase, nefiind implicat în vânzări ilegale de substanțe interzise.

„Nu sunt dependent. Avem o viață ciudată”

Realizatoarea emisiunii „ 40 de întrebări cu Denise Rifai ” l-a întrebat dacă este dependent de droguri.

„Nu, nu sunt dependent. Nu există așa ceva, să fiu dependent. Am făcut tot ce am vrut toată viața și o să fac tot ce vreau toată viața. Nu știu ce înseamnă dependent. Eu provin dintr-o lume în care suntem artiști, avem o viață ciudată. Noi suntem un fel de roboți pentru public”, a dezvăluit Florin Salam, potrivit Kanal D.

Manelistul supranumit „Împăratul Manelelor” a comentat problemele cu vocea sau cele de concentrare, pe care le-a avut în timpul unor evenimente, interpretate de mulți ca fiind cauzate de consumul de substanțe interzise.

Manelistul susține că cineva i-ar fi pus ceva în pahar. Spune însă că face ce vrea cu viața lui și că nu ar trebui să fie criticat prin prisma acestui fapt.

„Trăim într-un real pericol (...) Eu am și dușmani, după două-trei pahare nu mai știu cine îmi aduce paharul și mă găsești așa”, a mai adăugat Florin Salam.

Florin Salam susține că nici măcar nu mai bea atunci când se află la o cântare, deși îi vine destul de greu.

În emisiunea lui Denise Rifai, telespectatorii au avut ocazia de a descoperi ce se ascunde în spatele bogatiei afisate și a stralucirii scenei. 

„Cât de greu v-a fost sa ajungeți sus?”, „De câte ori ați ales bine?”, „Câte milioane ați pierdut la cazinou?”, „Ați fost vreodată judecat de stabor?”, „Trăiți în teroare?”, „V-ați gândit vreodată la sinucidere?”,  „Cat de bolnav sunteti?” sunt alte cateva dintre intrebarile la care Florin Salam a răspuns în emisiunea  „40 de intrebari cu Denise Rifai”.

Amintim că, anul trecut, După ce un post TV a anunţat că Florin Salam a murit după ce ar fi consumat droguri, manelistul şi fiica acestuia au infirmat vestea pe reţelele sociale. „Ne vom revedea curând la concerte. Vă doresc sănătate tuturor", a scris Florin Salam pe pagina sa de socializare.    

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete