Exclusiv: interviul OK! pe care l-a acordat Gabriel Cotabiţă cu o oră înainte de stopul cardiac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Aş prefera când vorbesc despre femei să beau un cappuccino”. Aşa am început să vorbesc cu Gabriel Cotabiţă despre femei. La o cafenea într-un colţ de stradă, pe un trotuar, în centru. Pe lângă noi treceau tot felul de poveşti. Noi o trăiam pe a noastră. La o oră distanţă sunt sunat şi mi se spune că Gabriel Cotabiţă a suferit un infarct.

Interviu de Radu Buzăianu

Ai gusturi bune la femei?

Nu e vorba de gusturile mele. Ele se schimbă cu perioada. În copilărie eram disperat după Raquel Welch. Personal nu mi-a plăcut niciodată idolul anilor 60, Brigitte Bardot. În schimb, am fost fascinat de Catherine Deneuve. Apoi începi să aflii. Poate şi pentru că uitându-te la o fotografie ne place să construim proiecţii. Nenorocirea cea mai mare intervine când ajungem să le cunoaştem.

Se demitizează.

Nu. Dar nu renunţăm la dorinţa de a ne realiza proiecţia. Nu te mai uita la femei pe stradă, Radule! (râde)

Ca vremurile, au trecut pe lângă noi, doi oameni în vârstă ţinându-se de mână. Spre 80 de ani. Ai în minte deznodământul acesta?

Nu mă gândesc la chestia asta. Am avut teama asta a singurătăţii. Că de fapt asta e întrebarea ta. Am avut-o acum vreo 20 de ani când am terminat albumul ”Prizonier”. Am avut acolo un text senzaţional la un cântec fantastic, care se numeşte ” un simplu trecător”. Era o poveste fantastică, pe care am văzut-o cu ochii mei. Era vorba despre singurătate. Mă uitam pe o fereastră şi vedeam pe o bancă un bătrân, stând lângă porumbei. Un bătrân pe care părea că viaţa l-a tot lovit. Ca pe cel pe care l-am văzut trecând mai devreme. Arunca firimituri la porumbei. La un moment dat a venit către el o bătrânică, l-a luat de braţ şi au plecat împreună. Sigur, e frumos. Dar avem un banc celebru. Cu omul pe patul de moarte, stând înconjurat de soţie şi toată familia şi puţin încurcăt că deşi are cine să-i aducă un pahar cu apă, totuşi nu-i este sete. Eu am rezolvat problema singurătăţii.

Iei în calcul şi finalul acesta. Cu tine trăind singur bătrâneţea.

Da. Îl iau în calcul ca pe un mod de a trăi.

18 ani de căsătorie.

Puteau să fie şi 25 şi cinci. Nu-i socotesc ca pe un timp pierdut. Au fost o şcoală. Mi-am dorit-o, am făcut-o, nu mi-a ieşi. Asta e!

Citeşte interviul integral cu Gabriel Cotabiţă în viitorul număr al revistei OK!, de pe 14 mai!


Citeşte şi:

Gabriel Cotabiţă, în comă. Mesaje de susţinere din partea vedetelor: „Mă rog pentru tine şi te iubesc“

Mai multe nume cunoscute din România şi-au arătat suportul faţă de Gabriel Cotabiţă (59 de ani), care este încă în comă la Spitalul Floreasca, după ce vineri a fost găsit inconştient într-un hotel din Capitală. Printre aceştia se numără Antonia, Dan Negru şi Mircea Badea care au ţinut să-l aprecieze pe artist să îi dorească o revenire rapidă.

Gabriel Cotabiţă, în comă. Cântăreţul este în stare gravă

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă este încă în comă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a ajuns vineri. Acesta a suferit un stop cardio-respirator, fiind găsit leşinat într-un hotel din Capitală.

Gabriel Cotabiţă, găsit inconştient într-un hotel. Cântăreţul, care a făcut stop cardiorespirator, este intubat şi ventilat mecanic la Spitalul Floreasca

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a fost găsit inconştient într-un hotel din Capitală, vineri, acesta fiind dus de un echipaj SMURD la Spitalul Floreasca, după ce a fost resuscitat şi stabilizat. În prezent, cântăreţul Gabriel Cotabiţă este intubat şi respiră doar cu ajutorul aparatelor.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare