Dan Negru, la moartea Cristinei Ţopescu: „Ce breaslă ipocrită suntem“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Negru FOTO Antena 1

Dan Negru (48 de ani) acuză televiziunile de ipocrizie, la moartea jurnalistei Cristina Ţopescu, prezentată acum drept „cea mai iubită prezentatoare din presa din România“.

Prezentatorul Antenei 1, Dan Negru, acuză televiziunile de ipocrizie, la moartea jurnalistei Cristina Ţopescu, într-un mesaj transmis pe pagina personală de Facebook. 

Dan Negru a comparat situaţia Cristinei Ţopescu cu cea a jurnalistului şi muzicianului Iosif Sava, dat afară de TVR, dezvăluind o întâmplare spusă chiar de tatăl jurnalistei, regretatul comentator sportiv Cristian Ţopescu. 

„Ce breaslă ipocrită suntem! Tatăl Cristinei, Cristian Ţopescu, mi-a povestit cum TVR l-a dat afară pe Iosif Sava. Fără niciun cuvânt, l-au dat afară pur şi simplu. Ţopescu a încercat atunci să-i facă o mică petrecere în birou aducându-i un tort dar Sava, dezamăgit, n-a vrut să vină. După moarte i-au ridicat o statuie şi i-au dat numele unei piaţete în Bucureşti. Mile Cărpenişan sau Andrei Gheorghe au fost „cei mai mari oameni de presă“ după moarte, dar în ultimii ani din viaţă presa le-a închis uşile. «Cea mai iubită prezentatoare din presa din Romania» scrie acu' pe un ecran. Presa care nu i-a mai găsit loc în ultima vreme...“, a fost mesajul lui Dan Negru. 

Şi producătorul de televiziune Dragoş Vasile a comentat situaţia, într-un mesaj pe pagina personală de Facebook. 

Cristina Ţopescu era singură din motive pe care nu le cunosc îndeaproape şi nu vreau să le aproximez. Dar vă pot spune de ce Cristina Ţopescu era ignorată de toate aceste televiziuni de ştiri (şi nu numai), care în această noapte i-au dedicat, într-un requiem omagial cvasi-tabloid, ore întregi de breaking news: pentru că avea 59 de ani. Şi nu mai arăta ca la 30. Nu e niciun complot la mijloc, nicio fatalitate, nicio omisiune. E doar această cinică şi implacabilă manieră în care televiziunea îşi tratează vedetele femei“, a scris Dragoş Vasile. 

De asemenea, jurnalista Sanda Nicola a scris un text emoţionant despre o ultimă întâlnire pe care a avut-o cu Cristina Ţopescu. 

Cristina Ţopescu a murit la vârsta de 59 de ani 

Jurnalista Cristina Ţopescu a murit la vârsta de 59 de ani. Fiica regretatului comentator sportiv Cristian Ţopescu a fost găsită fără suflare în locuinţa sa din Otopeni, pe 12 ianuarie.

Cel mai probabil, Cristina Ţopescu a murit pe 28 decembrie 2019, în cursul nopţii, potrivit unor surse medico-legale. Vedeta TV a fost găsită în pat, în pijamale, fără urme de violenţă.

Potrivit apropiaţilor, jurnalista nu avea probleme de sănătate, însă nu şi-ar fi revenit după pierderea tatălui său, Cristian Ţopescu. Legendarul comentator sportiv s-a stins în mai 2018.

În 2017, înainte de a demisiona de la Antena 3, Cristina Ţopescu a realizat un interviu cu tatăl ei în cadrul căruia i-a mărturisit: „Eu sufeream puţin, pentru că televiziunea mi te-a răpit. Ce mă mira pe mine şi mă intriga, copil fiind, era că auzeam un alt tată la televizor, tu acasă fiind un taciturn, îţi scoteam cuvintele cu cleştele, iar la TV parcă te dedublai“.

Cristina Ţopescu s-a născut pe 4 iulie 1960 în Oradea şi a absolvit Facultatea de Limbi Străine din Bucureşti, secţia engleză-italiană. În timpul regimului comunist, Cristina Ţopescu a fost arestată, etichetată drept „trădătoare de ţară“ şi trimisă în închisoare vreme de trei luni pentru că a ales să fugă la mama ei, care se afla în străinătate şi era bolnavă.

În ultimii ani, Cristina Ţopescu era activistă şi nelipsită de la protestele din Piaţa Victoriei. De asemenea, era foarte vocală pe Facebook, unde critica derapajele politicienilor neţinând cont de partidul din care făceau parte.

Citeşte şi: 

Cristina Ţopescu a murit. Ce spunea despre lunile petrecute în închisorile comuniste: Am ieşit infinit mai puternică

Când ar fi murit jurnalista Cristina Ţopescu. Cauza este încă necunoscută

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG