Cea mai tristă zi din viața lui Florin Piersic: „Mama s-a repezit la sicriul în care era Lucica noastră, găsită plutind în Prut“ VIDEO
0Celebrul actor român lansează cartea biografică „Viața este o poveste“ pe 10 decembrie, de la ora 13.00, la Târgul de carte Gaudeamus.
Cititorii vor avea ocazia să-l întânească personal pe marele actor și să participe la o discuție moderată de Dan Negru despre „bucuriile, și speranțele, și tristețile, și prietenii, şi neprietenii lui Florin Piersic“. Intrarea este liberă.
„Viața este o poveste“ este un volum în care Florin Piersic vorbește despre cele mai importante momente din viața sa. Cititorul o poate simți ca pe o piesă de teatru, pentru că autorul îl transpune din postura de spectator în pielea actorului și îl provoacă să trăiască și să aprofundeze fiecare cuvânt, fiecare scenă, fiecare val, de aplauze sau de trăiri.
Emblemă a scenei românești Florin Piersic (86 de ani) își spune povestea din adâncul sufletului. Actorul povestește despre momente fericite sau, dimpotrivă, dureroase, despre întâmplări nemaipomenite de la filmări, într-un balans continuu între plâns și râs.
Cea mai tristă zi din viața sa a fost, după cum mărturisește, ziua în care a avut loc înmormântarea surorii sale, Lucica. Aceasta a murit înecată în Prut, la doar 15 ani.
Amintirile lui Florin Piersic
„Îmi amintesc de ziua cea mai tristă a vieţii mele, când mama, smulgându-se de la brațul tatălui meu, s-a repezit la sicriul în care era Lucica noastră, găsită după patru zile de niște pescari, plutind pe apele nemiloase ale Prutului. Încercarea ei de a o îmbrățişa mi-a rămas întipărită pe retină, într-un fel pe care nu-l pot povesti.
Apoi, îmi amintesc de ziua în care, printr-un geam pe care curgeau lacrimile ploii de sfârșit de octombrie, am văzut-o pe Mama, în negru, coborând alături de tata dintr-o birjă. În disperarea lor de a obține alinarea spirituală după pierderea Lucicăi, fuseseră plecați ceva vreme la București, timp în care eu rămăsesem în grija familiei Puha. «A venit mama, au venit!», am strigat. Era 1942, toamna. Pe scări, mama m-a luat în brațe și, cu lacrimi în ochi, mi-a spus: «Florinel, Lucica, nu mai vine“. De atunci, de la şase ani și câteva suspine, o țin minte parcă mereu la fel, ca pe o fetiță. Iertați-mă, dragilor, dar așa am văzut-o eu întotdeauna: o fetiţă tristă… bună, blândă, înţelegătoare, obosită, uneori veselă, cu haz, generoasă, vorbăreaţă, cu nişte ochi adânci.
În doliu mi-a apărut atunci și așa o am în fața ochilor, până în ianuarie 1957, când a venit la piesa «Peer Gynt», cu care îmi dădeam examenul de absolvire a Institutului. A fost felul ei de a sărbători reușita mea, înlocuind doliul cu o bluziță colorată“.
Episoadele care aduc lacrimi – de data aceasta de râs – nu lipsesc din cartea marelui actor, căci acesta a trecut prin multe întâmplări la filmări. Așa cum a fost lupta cu ursoaica din filmul „Harap Alb“.
„Acum gândiți-vă şi dumneavoastră! Cum să te lupți cu ursoaica?! Eu prind momentul, o apuc de ceafă, dă să scape, se ridică în două labe, eu nu știu cum mă învârt în aer, mă ia ca pe un fulg și pic cu ursoaica peste mine. Mă rostogolesc cu ea în iarbă. O simt și-i văd botul cum mă miroase. Pălăria mea roșie îmi cade de pe cap. Îi place, o apucă și o mușcă. O cuprind, sunt peste ea, deodată, dracu’ știe cum, ea e iarăși peste mine. Vreau să mă ridic cumva, dar pintenii de la cizmulițele roșii se-ncurcă unul în altul. Mă ridic și cad. Iar mă ridic și iar cad, strigând: «Taată, Taată!».
Ursoaica nu pricepea ce fac, era lângă mine, eu mai puneam mâna pe ea, Gopo striga: «Genial, ești formidabil, m-ai înnebunit, esti cel mai curajos!» El mă încuraja ca să mai prelungesc scena. Eu prinsesem curaj și mai dădeam câte un brânci ursoaicei. Până la urmă, dă-i și fugi. Nu uit veci! Nu ştiu dacă am fugit vreodată, că nu m-a prins vreunul la nevastă-sa chiar așa de grav ca să fug peste blocuri și peste străzi, dar am fugit până la Doi Cocoși, de strigau ăia «vino, mă, înapoi, că s-a terminat», dar eu parcă aveam mitralieră la picioare. Două zile mi-au tremurat genunchii, că nu-mi venea să cred că eu am putut să fiu în stare să fac așa ceva. Mai tare amintire ca asta, ce vreți?“.
Publicul va avea ocazia să-l întânească pe marele actor și să participe la o discuție moderată de Dan Negru, pe 10 decembrie, la standul editurii Bookzone de la Târgul de carte Gaudeamus din București. Cartea poate fi comandată și online, pe site-ul Bookzone.