Ce face Dragoș Moștenescu la Londra. Actorul a părăsit România în urmă cu șase ani: „Om vedea unde ne-om stabili“

0
Publicat:

Devenit celebru după rolul interpretat în serialul "La bloc", Dragoș Moștenescu a ales să plece din România în urmă cu șase ani. Actorul stabilit la Londra nu știe când se va întoarce acasă, însă face în continuare ceea ce îi place.

Dragoș Moștenescu a plecat din România FOTO Adevărul

Producțiile îmi merg binișor. Nu am explodat încă, dar am făcut lucruri bunicele. Am tot felul de soiuri de comedie, seara, peste zi, în funcție de castingurile pe care le iau sau nu le iau, pot avea sau nu filmări. De curând, a ieșit un serial pentru BBC în care am jucat un rol secundar și pentru HBO. Se numește „Câinii ploii” și poate fi văzut pe platformele amintite”, a declarat el pentru Playtech.

Despre întoarcerea acasă, Moștenescu a mărturisit că nu are, deocamdată, planuri în acest sens, însă nu crede că va ieși la pensie în Londra. „Mă gândesc la prezent și la viitorul apropiat, nu am pus în balanță ideea revenirii! Cât sunt aici încerc să fac cât mai multe posibil, să-mi exploatez șansele și de a încerca să-mi construiesc o carieră cât mai mare și aici. După care om vedea ce se va întâmpla, unde ne-om stabili. Sigur nu voi ieși la pensie de aici, din Londra!”, a mai explicat comendiantul.

El a explicat faptul că și-a continuat cariera în actorie în Marea Britanie, a jucat multe roluri, unul chiar și pentru un serial la BBC. În prezent lucrează la un serial, pe aceeași idee ca „La bloc”.  Scenariul pe care îl dezvoltă se va numi „Casă la comun” și și urmărește viața mai multor oameni care trăiesc împreună, împărțind o baie, o bucătărie, cum se întâmplă în foarte multe zone prin Marea Britanie, inclusiv în Londra. 

Unul din primele sitcomuri

Unul din primele seriale produse de Pro TV semăna la început suspect de mult cu "Familia Bundy". Între timp, şi-a găsit propria voce.

La început au fost doar familiile Curcă şi Jurcă. Nelu Curcă (Mihai Coadă) ne amintea la perfecţiune de Al Bundy, Suzi Curcă (Luminiţa Erga) avea părul roşcat şi tapat pentru a arăta aproape la fel de mare ca al lui Peggy Bundy, iar Mimi Curcă (Dana Rogoz) era o combinaţie între aspectul lui Kelly Bundy şi isteţimea lui Bud.

Sezonul al cincilea a fost unul special, mai ales datorită apariţiei lui Mihăiţă, născut în direct de către actriţa Mariana Dănescu. Atunci când aceasta a aflat că este însărcinată, scenariştii au adaptat povestea, făcându-i loc în scenariu lui Mihăiţă, care a devenit fiul lui Costel şi al lui Lili.

Distribuţia serialului "La bloc" s-a schimbat frecvent, începând cu plecarea lui Suzi. Abia atunci a început sitcomul să îşi găsească propria voce, inspirată din umorul neaoş românesc, de "scara blocului". Pe rând, s-au perindat pe genericul serialului actori precum Dragoş Moştenescu şi Mariana Dănescu (în rolurile Lili şi Costel încă din primele episoade), Emil Mitrache, Ioana Ginghină, Laura Cosoi, Tili Nicolae, Tudorel Filimon, Anca Ţurcaşiu.

Cifrele "La Bloc"

2.620 de ore de filmare

13 sezoane

524 episoade

270 de ore de emisie

6 ani şi jumătate la Pro TV

1 copil născut în direct

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare