Cadoul pe care Lisa Marie l-a așezat în sicriul lui Elvis Presley: „Pot să-i dau asta lui tati?”

0
Publicat:

Lisa Marie Presley își va dormi somnul de veci alături de tatăl său, Regele rock'n'roll, și de Benjamin, unicul fiu, care s-a sinucis în urmă cu 2 ani. La înmormântarea lui Elvis, Lisa Marie, pe atunci în vârstă de 9 ani, a făcut un gest înduioșător.

Lisa Marie, o fetiță fericită, alături de tatăl său FOTO Getty Images

Fetița și-a dorit ca Elvis să plece în eternitate având alături un obiect care să îi amintească de ea. La mult timp după înhumarea lui Elvis, un mic secret a fost descoperit, relata, în urmă cu 3 ani, protv.ro.

Elvis Presley a murit pe 16 august 1977. Mii de fani au trecut prin fața  catafalcului pentru a-și lua rămas bun, însă puțină lume a știut că Regele a plecat cu un cadou pe care fiica sa a dorit să fie pus în sicriu

Când Elvis a murit fulgerător, Lisa Marie avea doar 9 ani. Fetița a trecut cu greu peste momentul tragic, iar vestea că acesta a murit, a adunat zeci de mii de oameni la porțile domeniului Graceland. Aceștia veniseră pentru a-și lua rămas bun în fața sicriului descoperit. 

Nu și-a ridicat privirea să se uite înauntru

Robert Kendall, directorul firmei de pompe funebre, a dezvăluit că Lisa Marie, fiica lui Elvis, s-a apropiat, alături de mama ei, de sicriu, dar nu și-a ridicat privirea să se uite înăuntru.

Aceasta l-a întrebat: ”Pot să-i dau asta lui tati?”. Era vorba de o brățară fină, din metal, iar Robert Kendall i-a luat-o din mână și a prins-o de încheietura mâinii drepte a Regelui. 

De asemenea, fetița a întrebat dacă brățara va rămâne acolo pentru totdeauna, momentul în care  Robert Kendall a asigurat-o că așa se va întâmpla. 

Mama Lisei Marie, Priscilla, i-a cerut lui Kendall să ascundă brățara sub mâneca cămășii lui Elvis, astfel încât fanii să nu fie tentați să o fure.

De asemenea, tot atunci, Vernon, tatăl lui Elvis, l-a rugat pe Larry Gellar, frizerul și consilierul spiritual al starului, să-l tundă și să-i aranjeze acestuia părul. Pe ultimul drum, Regele rock'n'roll a fost machiat, pentru că părintele său își dorea ca Elvis să arate perfect. 

În doar câteva ore, aproape 30.000 de oameni au trecut prin fața Regelui pentru a-și lua rămas bun. Înmormântarea a avut loc pe 18 august 1977. 

Grădina Meditației de la Graceland, locul unde își dorm somnul de veci

Elvis a fost îngropat inițial la cimitirul Forest Hill, dar rămășițele sale au fost mutate mai târziu la Graceland, după ce trei bărbați au încercat să-i fure trupul. Regele a fost mutat pe terenul fostei sale case, împreună cu rămășițele mamei sale, așezate în Grădina de Meditație a moșiei.

Familia dorise inițial să fie îngropat la Graceland, dar a trebuit să opteze pentru un cimitir, deoarece nu dețineau permisele necesare. 

Tot aici a fost înhumat și fiul Lisei Marie Presley  care s-a sinucis, în iulie 2020, la vârsta de 27 de ani. A fost lăsat să se odihnească în pace la moșia Regelui din Memphis, Tennessee, alături de bunicul său și de alți membri ai familiei.

 „Benjamin Storm Presley Keough a fost pus să se odihnească în Grădina Meditației din Graceland împreună cu familia sa, inclusiv bunicul său, Elvis Presley, străbunica Gladys Presley, străbunicul, Vernon Presley și stră-străbunica, Minnie Mae Presley”, au declarat, la acea dată, cei de la Graceland.

Lisa Marie Presley s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani, după ce a suferit un stop cardiac. Ea va fi înmormântată pe terenul care găzduiește mormintele mai multor membri ai familiei Presley, printre care și cel al celebrului cântăreț Elvis Presley.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online