Bruce Springsteen şi-a amânat toate concertele pe care le mai avea de susţinut în 2023

0
Publicat:

Cântăreţul american Bruce Springsteen, care şi-a amânat toate concertele programate în luna septembrie din cauza unui ulcer stomacal, a decis să îşi amâne pentru 2024 şi spectacolele pe care le mai avea de susţinut până la sfârşitul acestui an.

Bruce Springsteen și-a anulat concertele FOTO Shutterstock

Datele la care aceste concerte vor fi reprogramate vor fi anunţate în cursul săptămânii viitoare, a precizat agentul de presă al starului american.

Biletele pentru concertele amânate vor rămâne valabile pentru datele ce urmează să fie anunţate. De asemenea, contravaloarea biletelor va fi rambursată pentru orice persoană care nu va putea să asiste la show-urile reprogramate, în baza unei cereri care va trebui expediată în primele 30 de zile după anunţarea noilor date, arată Agerpes.

Le mulţumesc tuturor prietenilor şi fanilor mei pentru urările de bine, încurajări şi sprijin. Sunt în perioada de recuperare şi abia aştept să vă revăd pe toţi anul viitor”, a declarat Bruce Springsteen într-un comunicat difuzat pe reţelele de socializare.

Artistul se află sub tratament

Agentul său de presă a precizat că starul american se află în perioada de recuperare şi că urmează în continuare un tratament medical. El a dezvăluit totodată că show-urile care erau programate în turneul artistului - ce ar fi trebuit iniţial să se încheie la jumătatea lunii decembrie - au fost amânate „din cauza unei abundenţe de măsuri de precauţie”.

Cântăreţul din New Jersey, în vârstă de 74 de ani şi al cărui repertoriu impresionant conţine numeroase cântece de succes, precum „Streets of Philadelphia” şi „Dancing in the Dark”, este extrem de popular în Statele Unite.

Născut într-o familie italo-irlandeză din clasa muncitoare, Bruce Springsteen descrie în muzica lui viaţa de zi cu zi a americanilor, combinând în piesele sale influenţe preluate din rock, country, blues şi soul.

Recompensat cu Oscar pentru tema muzicală a filmului „Streets of Philadelphia”, artistul american a câştigat numeroase premii de-a lungul carierei sale îndelungate, iar albumele lui s-au vândut în peste 150 de milioane de copii.

Numai albumul „Born in the USA” s-a vândut în 30 de milioane de exemplare.

Bruce Springsteen a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1999 şi a lansat cel de-al 21-lea album de studio al său, „Only the Strong Survive” - o colecţie de coveruri ale unor cântece clasice R&B şi soul - în anul 2022. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie