Video Beyoncé a purtat pe scenă haine create de un designer român. Povestea incredibilă de viață a tânărului VIDEO FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr plecat din Moldova, care a trăit în Italia și Anglia, a reușit să facă primii pași în lumea internațională a modei, iar ținutele sale au cucerit-o pe diva americană, potrivit life.ro.

Beyonce, în ținuta creată de Cosmin Diaconu FOTO Profimedia

Celebra artistă americană a etalat piesele vestimentare la concertele sale din turneul mondial „Renaissance World Tour“. La show-uri susținute în fața a sute de mii de spectatori, Beyoncé a purtat haine create de Cosmin Diaconu (24 de ani), iar una dintre ținute, un ansamblu din două piese în stilul army, a fost foarte lăudată.

Cosmin Diaconu Foto Arhivă personală/Facebook

Tânărul are o poveste impresionantă: a plecat din Moldova, dintr-o familie săracă și a reușit să intre în lumea mare a modei internaționale.

Am lucrat la două costume și le-a purtat pe ambele. A fost ceva neașteptat pentru că am acceptat comanda în ultimul minut, nu știam exact în ce m-am băgat, a fost mult de muncă, dar am terminat proiectul, am trimis totul la ei și după câteva zile a apărut pe scenă cu hainele lucrate de noi. Când am văzut, nu mi-a venit să cred că eu am pus mâna pe hainele alea, am tăiat materialul și e pe scenă și lumea se uită… Mai mult, citeam comentariile și toată lumea era fascinată de cât de frumoase erau costumele. E incredibil că mi se întâmplă asta la foarte scurt timp după ce am terminat facultatea“, a declarat tânărul pentru life.ro.

Cosmin trăiește și lucrează în prezent la Londra, dar provine dintr-o familie fără posibilități, din Moldova. El, fratele său geamăn și un frate mai mare au fost lăsați în grija bunicilor, în satul Valea Seacă, din județul Bacău. Părinții lor au plecat la muncă, în Italia, iar după doi ani și-au luat și copiii cu ei.

După opt ani petrecuți acolo, au fost nevoiți să revină în România, deoarece mama lor s-a îmbolnăvit. A urmat liceul în țară și era la un pas să rămână corigent la română (în Italia nu vorbise prea mult limba natală) și la matematică, deoarece materia predată în Italia era sub nivelul celei predate în țară.

Mi-a căzut lumea în cap. Nu am avut posibilitatea de a alege, a trebuit să venim în țară și nu o să uit niciodată cum mi se părea că acela e sfârșitul lumii pentru mine. Fusesem în vacanță între timp în țară, știam ce e și puteam să fac comparație cu Italia. După ce am terminat liceul, am realizat că, oricât de mult am suferit și oricât de tragică ar fi fost situația, tot a fost alegerea cea mai bună. Cred că în acei patru ani m-am dezvoltat într-un mod absolut special“, a mai declarat tânărul pentru sursa citată.

Apoi, Cosmin a plecat în Anglia, pentru a munci, dar visul lui era mai mult decât să facă munca de jos (paznic), așa că s-a înscris la facultatea de Design Vestimentar. După facultate, colecția lui a ajuns la Săptămâna Modei de la Londra. În prezent, tânărul român face un stagiu de pregătire la o companie londoneză care se ocupă de designul vestimentar pentru diverși artiști și cântăreți.

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort