Bernie Ecclestone, fostul patron Formula 1, și-a vândut colecția impresionantă de mașini. Cine le-a cumpărat

0
Publicat:

Bernie Ecclestone, fostul patron al Formulei 1, a declarat la finalul lui 2024 că-și va vinde colecția impresionantă de 69 de mașini, în care se regăsesc Ferrari-uri cu care au concurat campionii mondiali de F1.

Bernie Ecclestone/FOTO: Profimedia

Colecția lui Ecclestone a fost vândută fiului fondatorului Red Bull, Dietrich Mateschitz, care a promis să facă această colecţie accesibilă publicului, scrie News.ro.

Deși suma nu a fost dezvăluită, vânzătorul Tom Hartley Jnr a declarat pentru BBC Sport că a fost „cea mai mare tranzacţie încheiată vreodată în lumea colecţionarilor de maşini".

S-a vehiculat că această colecţie valora aproximativ 500 de milioane de lire sterline.

S-au dus la o casă bună, ceea ce mă interesa cu adevărat să mă asigurLe vor prezenta undeva, într-un muzeu, astfel încât oamenii să se poată uita la ele pentru o schimbare care nu s-a mai întâmplat până acum.

Sunt mai mult decât fericit că acolo au ajuns. Nu le-aş fi vândut [doar] oricui dacă nu aş fi ştiut unde vor ajunge. Vor construi ceva de genul unui muzeu şi acolo vor fi”, a declarat Ecclestone.

De asemenea, Mateschitz a declarat că este mulțumit că fostul patron al Formula 1 are încredere în acesta.

Sunt foarte mulţumit că Bernie are încredere în mine pentru a avea grijă de această colecţie de importanţă istorică. Ea va fi conservată cu grijă, extinsă de-a lungul anilor, iar în viitorul apropiat va fi accesibilă publicului într-un loc adecvat, a mărturisit moștenitorul afacerii Red Bull.

Potrivit CNN, Ecclestone a fost condamnat la 17 luni de închisoare cu suspendare și a fost suspendat doi ani din orice poziție de conducere. De asemenea, trebuie să plătească și o amendă de 830 de milioane de dolari.

Acesta a participat la câteva curse în anii 1950, după care a devenit managerul piloților Stuart Lewis-Evans și Jochen Rindt. Ambii șoferi au murit în timpul competiției.

Ecclestone a cumpărat echipa de Formula 1 Brabham în 1971, unde i-a adus pe Lauda și Nelson Piquet, înainte de a duce sportul în epoca modernă când a devenit CEO al Formula One Group în 1987, fondând o nouă companie - Formula One Promoters Association, cunoscută mai târziu sub numele de Formula One Management - pentru a gestiona drepturile comerciale ale sportului.

Acesta a părărsit Formula 1 în 2017 cânt Liberty Media a preluat acest sport.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €