Alec Baldwin riscă să fie acuzat din nou de uciderea regizoarei Halyna Hutchins. Au ieșit la iveală noi informații

0
Publicat:

Alec Baldwin nu scapă de acuzația de omor involuntar din culpă pentru incidentul din timpul filmărilor la pelicula ”Rust”. Procurorii din New Mexico intenţionează să îl acuze din nou pe actor, precizând că în ultimul timp au ieșit la iveală date suplimentare despre tragedie.

Alec Baldwin și Halyna Hutchins FOTO Profimedia

Conform BBC, procurorii au respins acuzațiile împotriva actorului câștigător al premiului Emmy în aprilie, cu doar două săptămâni înainte ca procesul său să înceapă.

Dar „faptele suplimentare” apărute între timp merită aducerea din nou a cazului în fața unui mare juriu luna viitoare, au spus ei.

Avocații lui Baldwin i-au criticat pe anchetatori ca fiind „prost orientați”. 

Este regretabil că o tragedie teribilă a fost transformată în această urmărire greșită”, au spus aceștia într-un comunicat.

Vom răspunde la orice acuzație în instanță”.

Alec Baldwin se antrenase să tragă cu arma pe platoul de filmare al filmului Rust, un western, la o fermă de lângă Santa Fe, când aceasta s-a declanşat, lovind-o mortal pe Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, operator de imagine, şi rănindu-l pe regizorul Joel Souza.

Actorul a spus atunci că a tras înapoi ciocanul de pe pistol, dar nu a apăsat pe trăgaci.

A scăpat de proces în urmă cu 6 luni

Acuzațiile au fost retrase împotriva lui Alec Baldwin în urmă cu șase luni, după ce s-a raportat că revolverul Colt 45 a fost modificat cu un nou declanșator într-un mod care ar fi putut face mai probabil o ratare a focului.

Procurorii au făcut apoi testarea criminalistică a replicii armei și au înlocuit unele părți ale acesteia după ce s-a rupt în timpul testării FBI.

Experții în balistică și criminalistică cu sediul în Arizona și New Mexico au concluzionat că nu a existat nicio modalitate ca arma să fi tras, fără a fi apăsat trăgaciul.

Procurorii speciali care conduc cazul, Kari Morrissey și Jason Lewis, au declarat într-o declarație trimisă marți BBC News: „După investigații ample din ultimele câteva luni, fapte suplimentare au ieșit la iveală”.

Credem că modul adecvat de acţiune este de a permite unui grup de cetăţeni din New Mexico să stabilească de aici dacă domnul Baldwin ar trebui să fie reţinut pentru un proces penal”, au adăugat ei.

Într-un interviu acordat marţi cotidianului New York Times, Morrissey a declarat că „testele medico-legale ale armei au concluzionat cu certitudine că trăgaciul armei trebuia să fi fost apăsat pentru ca arma să se declanşeze".

Ea a adăugat că procurorii intenţionează să înceapă prezentarea cazului în faţa unui mare juriu pe 16 noiembrie.

Armuriera filmului, Hannah Gutierrez-Reed, se confruntă cu două capete de acuzare pentru omor involuntar.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie