Al Pacino, primul star de la Hoolywood primit în audienţă de Papa Leon al XIV-lea

0
Publicat:

Al Pacino a devenit primul star de la Hollywood primit în audiență de Papa Leon al XIV-lea, într-o întâlnire simbolică desfășurată la Vatican, unde s-a discutat despre valori comune precum familia, compasiunea și moștenirea culturală.

Cu părinţi italieni, Al Pacino a fost crescut în spiritul religiei catolice. FOTO: Shutterstok

Luni, 16 iunie, la Vatican, a avut loc o întâlnire istorică: legendarul actor american Al Pacino a fost primit în audiență privată de Papa Leon al XIV-lea. Astfel, Al Pacino devine prima celebritate de la Hollywood care se întâlnește oficial cu noul Suveran Pontif, primul papă născut în Statele Unite, cunoscut pentru originile sale din Illinois și pentru apropierea de cultura americană contemporană.

În vârstă de 85 de ani, Al Pacino a fost crescut în spiritul religiei catolice de părinții săi italieni, în New Yorkul anilor ’40. Totuși, relația sa cu credința a fost zguduită în timpul pandemiei de COVID-19. Actorul povestește în volumul autobiografic „Sonny Boy” (2024) despre experiența limită prin care a trecut în 2020, când a fost resuscitat de urgență.

„Cred că am experimentat moartea în acea zi. M-am întors și vă pot spune că nu era nimic acolo. S-a terminat. Ești aici, apoi nu mai ești”, scrie Al Pacino în memoriile sale.

Audiența a fost acordată în contextul promovării filmului „Maserati: The Brothers”, în care Pacino interpretează rolul unui important investitor în compania auto fondată de frații Maserati.

Producătorul filmului, Andrea Iervolino, prezent și el la întâlnire, a declarat: „Suntem onorați să anunțăm că în această dimineață Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea a primit în audiență privată la Sfântul Scaun o delegație a filmului «Maserati: The Brothers», inclusiv actorul câștigător al premiului Oscar Al Pacino și producătorul filmului Andrea Iervolino. Întâlnirea a fost un moment de profundă inspirație spirituală și culturală, centrată pe valorile comune care stau la baza atât a Bisericii Catolice, cât și a filmului: unitatea familiei, iubirea, compasiunea și importanța contribuției la binele comun”.

Totodată, Andrea Iervolino a adăugat că întrevederea a fost un moment cu profundă încărcătură spirituală și culturală, concentrată pe valori comune ale Bisericii Catolice și ale filmului în cauză.

„Aceste valori, pe care Papa Leon al XIV-lea le-a subliniat în mod constant în mesajele sale recente către lume, rezonează profund cu povestea fraților Maserati: o familie a cărei moștenire s-a construit nu numai pe inovație și excelență, ci și pe respect reciproc profund, solidaritate și o viziune comună”, a subliniat producătorul, citat de The Guardian.

Ajuns la Roma duminică, Al Pacino a călătorit cu un avion privat, urmând să participe la filmările noului proiect cinematografic. În cadrul audienței, publicată și în revista Variety, actorul apare într-o fotografie alături de Iervolino, care îi oferă Papei o machetă comemorativă într-o vitrină de sticlă, în timp ce actorul privește atent momentul.

Distribuția filmului include și alte nume mari ale cinematografiei internaționale, precum Anthony Hopkins, Andy Garcia și Jessica Alba. Pacino interpretează rolul lui Vincenzo Vaccaro, un om de afaceri implicat în primele etape ale dezvoltării companiei Maserati.

Întâlnirea dintre actorul emblematic și primul papă american vine într-un moment simbolic și pentru Papa Leon al XIV-lea. Duminică, Suveranul Pontif s-a adresat prin videoconferință unei mulțimi adunate pe stadionul White Sox din Chicago, în cadrul unei liturghii speciale organizate în onoarea sa, care este un susținător declarat al echipei locale de baseball.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant