Video Actorul John Malkovich a descoperit că are origini românești: „Sunt 43% român”

0
Publicat:

Actorul american John Malkovich a dezvăluit că are origini românești. În urma unui test ADN, starul de la Hollywood a aflat că aproape jumătate din moștenirea sa genetică este românească, restul fiind cehă. 

Actorul John Malkovich are origini românești FOTO: Arhivă

Sora mea și cu mine am făcut un test ADN. Cred că era prin National Geographic. Chiar nu-mi mai amintesc. Nu era ceva care să mă preocupe sau să mă intereseze prea tare. Dar a ieșit că sunt 43% român. Aproape deloc evreu, deloc african. Restul era ceh”, a declarat John Malkovich, în cadrul unui interviu. 

Malkovich, în rolul lui Sergiu Celibidache

Actorul va putea fi văzut în această toamnă pe marile ecrane, în filmul „Cravata Galbenă”, regizat de fiul lui Sergiu Celibidache. Malkovich îl interpretează pe celebrul dirijor și compozitor român, iar pelicula va fi lansată în cinematografele din România în luna noiembrie.

O carieră impresionantă

De-a lungul carierei, John Malkovich a jucat în numeroase producții de succes, atât în cinematografie, cât și pe platformele de streaming. Printre cele mai apreciate roluri ale sale se numără cele din „Legături periculoase”, „În mintea lui John Malkovich”, „Oameni și șoareci” și miniseria „Noul Papă”.

Mai multe pentru tine:
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”