Actorul Bobby J. Brown, din „The Wire”, a murit într-un incendiu în Maryland

0
Publicat:

Actorul Bobby J. Brown, cunoscut pentru rolul său din serialul HBO „The Wire”, a murit recent într-un incendiu izbucnit într-o anexă a locuinţei sale din statul Maryland. Brown, în vârstă de 62 de ani, devine al treilea membru al distribuţiei apreciatului serial care moare începând din decembrie.

Actorul Bobby J. Brown a murit într-un incediu. FOTO: HBO

Potrivit autorităţilor şi a fiicei sale, Reina, incidentul a avut loc în seara zilei de 24 februarie, în comunitatea Chaptico, comitatul St. Mary’s. Actorul ar fi intrat într-un hambar pentru a porni un autoturism cu ajutorul cablurilor de alimentare. Se pare că vehiculul a luat foc, iar Brown a cerut soţiei sale un extinctor. Până ca aceasta să ajungă, incendiul se extinsese deja în întregul hambar, iar femeia şi-a ars mâinile încercând să ajungă la el. Familia a chemat pompierii, care l-au găsit pe actor în interior și au constatat decesul la faţa locului.

Un reprezentant al Institutului de Medicină Legală din Maryland a precizat că moartea lui Brown a fost cauzată de arsuri termice extinse și inhalare de fum, fiind catalogată drept accident.

Fiica sa, Reina Samara Brown, a descris pierderea tatălui său drept „devastatoare”.

„Mă doare într-un fel care îmi apasă pieptul şi nu dispare. Aş da orice să-i mai aud vocea o dată, să-l mai văd încă o dată şi să mai avem o ultimă conversaţie”, a scris ea. De asemenea, le-a transmis oamenilor să se roage pentru familia sa și să petreacă timp cu părinţii lor, indiferent cât de ocupaţi ar fi.

Bobby J. Brown a crescut în Washington DC și a fost campion la box amator înainte de a începe o carieră în actorie. A apărut în seriale poliţiste precum „Homicide: Life on the Street” şi „Law & Order: Special Victims Unit”. Cel mai cunoscut rol al său a fost cel al unui ofiţer de poliţie în „The Wire”, în 12 episoade difuzate între 2002 și 2008. Mai recent, a jucat în miniseria HBO din 2022 „We Own This City”.

Moartea lui Brown survine la câteva săptămâni după decesul actorilor James Ransone și Isiah Whitlock Jr., tot membri ai distribuției „The Wire”. Alţi actori ai serialului care au decedat anterior includ Michael Kenneth Williams, Lance Reddick și Reg E. Cathey.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Casa regală britanică, zguduită de legăturile Prințului Andrew cu Epstein. La ce au fost supuse Prințesele Beatrice și Eugenie
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul