Video A murit Tito Jackson, membru al formației The Jackson 5. Fratele legendarului Michael Jackson avea 70 de ani

0
Publicat:

Cântărețul american Tito Jackson, membru al formației The Jackson 5 și unul dintre frații celebrului Michael Jackson, a murit la vârsta de 70 de ani, au transmis în cursul serii de duminică fiii artistului, relatează AFP, conform Agerpres.  

Tito Jackson s-a născut la data de 15 octombrie 1953. FOTO EPA

Cu inima grea, vă anunţăm că tatăl nostru adorat Tito Jackson, inclus în Rock & Roll Hall of Fame, ne-a părăsit", au transmis pe Instagram copiii cântărețului și chitaristului american, Taj, Taryll şi TJ, care alcătuiesc formația 3T.  

„Suntem şocaţi, trişti şi avem inimile frânte de durere. Tatăl nostru era un om incredibil, căruia îi păsa de toată lumea. Vă rugăm să vă amintiţi de ceea ce predica tatăl nostru, şi anume: «Iubiţi-vă unii pe alţii». Noi te iubim, tată. Băieţii tăi, Taj, Taryll şi TJ", au mai transmis aceștia. 

Un prieten de familie, Steve Manning, a spus în cadrul emisiunii „Entertainment Tonight” că fratele legendarului Michael Jackson este posibil să fi murit în urma unei crize cardiace suferite duminică, în timp ce se îndrepta din New Mexico spre casa sa din Oklahoma.  

Tito Jackson a concertat de curând în Germania, Regatul Unit, dar și în statul american California împreună cu doi dintre frații săi, Marlon și Jackie. 

Cântărețul american a fost membru al formației încă de la începuturile The Jackson 5, alături de cei trei frați ai săi - Jackie, Jermaine, Marlon și Michael. 

Tito Jackson a ajuns în topul Billboard

După încheierea unui contract cu casa de discuri Motown Records în 1969, formația s-a bucurat de succes în întreaga lume, grație unor piese precum „I Want You Back”, „ABC”, și „I'll Be There". 

Michael Jackson a cunoscut cu adevărat succesul după ce a părăsit formația The Jackson 5 și și-a dedicat întreaga atenție pentru a-și construi o carieră solo. Cântărețul a murit în urmă cu 15 ani, la vârsta de 50 de ani. 

În anul 1997, Tito Jackson a fost inclus în Rock & Roll Hall of Fame în cadrul unui eveniment în timpul căruia cântărețul a fost prezentat de Diana Ross, o legendă a casei Motown Records. 

În urmă cu opt ani, cântărețul american a fost ultimul dintre frații Jackson care au ajuns în topul Billboard cu o piesă solo, single-ul „Get It Baby”, după primul său album solo, „Tito Time”. 

Al doilea său album solo a fost „Under Your Spell” și a fost lansat în urmă cu trei ani, cuprinzând colaborări cu mai mulți artiști, cum ar fi George Benson, Bobby Rush și Stevie Wonder. 

Fosta soție a lui Tito Jackson, Delores, cea care i-a dăruit și cei trei copii, a murit în anul 1994. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate