VIDEO Partea a doua a seriei „Wild Carpathia“, un documentar despre România, are premiera la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partea a doua a seriei „Wild Carpathia“, „From the Mountains to the Sea“, o coproducţie a televiziunii internaţionale Travel Channel, are premiera la Londra miercuri seară, la prestigioasa Academie de Film şi Televiziune Britanică (BAFTA).

Premiera va avea loc în prezenţa principesei Margareta, a principelui Radu, a ministrului delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, şi a preşedintelui Autorităţii Naţionale de Turism, Răzvan Filipescu. Evenimentul va fi găzduit de The Travel Channel şi The European Nature Trust (TENT).

Fondatorul TENT, Paul Lister, a declarat că „principalul obiectiv al seriei este să arate spectatorilor cât de importantă, incredibilă, bogată, ameninţată, fragilă şi unică este România rurală“.

La evenimentul care va debuta cu un spectacol susţinut de Grigore Leşe vor participa aproximativ 220 de oaspeţi, printre care Ivan Patzaichin şi reprezentanţi ai Ambasadei României la Londra.

Partea a doua a seriei „Wild Carpathia“ este produsă de Almond Films, va fi difuzată la începutul lui septembrie şi este rezultatul unui acord între Travel Channel şi Autoritatea Naţională de Turism, care include realizarea a două episoade ale documentarului „Wild Carpathia“ alături de 24 de materiale video despre diferite aspecte ale turismului românesc. Astfel, vor fi realizate 8 spoturi, cu o durată de câte trei minute, şi 16 spoturi de câte un minut.

Partea I a documentarului „Wild Carpathia“ a fost difuzată în 120 de ţări şi în 12 limbi străine pe Travel Channel şi se bucură în continuare de succes, cu 200.000 de accesări pe YouTube şi articole dedicate în media din România şi din Marea Britanie. După difuzarea primului episod „Wild Carpathia“, în 2011, Travel Channel a colaborat cu Almond Productions pentru realizarea a alte două documentare de câte 47 de minute (părţile II şi III), alături de cele 24 de filmuleţe promoţionale. Proiectul este susţinut de ambasadorul României la Londra, Ion Jinga.

Alasdair Grant, coproducător al „Wild Carpathia“ şi cel care semnează imaginea acestei miniserii, a declarat că cele două noi episoade vor fi centrate pe Munţii Carpaţi, gazda acestora urmând să fie tot Charlie Ottley, cel care a prezentat şi primul episod al acestei miniserii. Potrivit lui Alasdair Grant, cel de-al doilea episod va fi o călătorie de la Porţile de Fier până în Delta Dunării, care va include prezentarea unor locuri precum Parcul Naţional Cozia, Parcul Natural Bucegi, Sighişoara şi câteva localităţi din Delta Dunării.

Părţile a II-a şi a III-a vor fi difuzate în peste 120 de ţări, inclusiv la televiziunea publică din România, şi traduse în 19 limbi străine. De asemenea, va fi demarată o campanie de promovare care va include cele 24 de materiale video, plus o campanie extinsă pe reţeaua Travel Channel.

„A fost o experienţă incredibilă să călătorim în România şi să avem oportunitatea de a prezenta această ţară incredibilă, cu speranţa că zonele sălbatice ale Carpaţilor vor fi protejate, cu modalităţile de turism potrivite“, declară producătorul emisiunii, Alisdair Grant.

Ideea care a stat la baza scenariului noilor episoade a fost dezvoltată de The European Nature Trust/ Fondul European pentru Natură, o organizaţie înfiinţată în anul 2001, de Paul Lister, pentru a ajuta la păstrarea şi restaurarea ultimelor areale de sălbăticie şi a habitatelor degradate în Europa. Partea a doua şi a treia a „Wild Carpathia“ sunt produse de Almond Films.

„Mă bucur că am putut semna un contract atât de important pentru promovarea României în lume“, spunea, în acelaşi comunicat, ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini. Ea i-a mulţumit prinţului Charles pentru „promovarea frumuseţilor şi a importanţei zonelor rurale“ din România. În primul episod al miniseriei „Wild Carpathia“, prinţul Charles a promovat Transilvania. Prinţul de Wales a glumit spunând că, potrivit arborelui său genealogic, este descendent al lui Vlad Ţepeş şi, în acest fel, are legătură cu România.

Primul episod al miniseriei „Wild Carpathia“ a fost lansat în octombrie 2011 şi a fost difuzat la nivel internaţional. La TVR 1, acest documentar a avut premiera în aprilie 2012. „Wild Carpathia“ prezintă, în viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei şi florei din zonă.

De asemenea, documentarul are un scop educaţional şi atrage atenţia românilor asupra comorii nepreţuite de care se bucură şi pe care trebuie să o conserve pentru generaţiile viitoare. Primul episod „Wild Carpathia", cu o durată de o oră, a prezentat munţii spectaculoşi (Carpaţii Occidentali - Munţii Apuseni) şi pădurile seculare ale Transilvaniei. Casă a lupilor, a urşilor şi a râsului - animal pe cale de dispariţie -, ţinutul este puţin cunoscut de restul lumii, această porţiune din Carpaţi fiind ultima regiune sălbatică nedistrusă din Europa. Filmul oferă o perspectivă unică asupra frumuseţii şi culturii originale a Transilvaniei, explorând istoria sa bogată, de la ruinele mistice ale vechii civilizaţii dace la oraşele şi satele sale medievale, multe dintre acestea supravieţuind până azi.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!