Ruxandra Ion amână lansarea propriului post de televiziune din lipsă de finanţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ruxandra Ion a părăsit trustul PRO la începutul anului 2014

Producătoarea Ruxandra Ion a dezvăluit, într-un interviu acordat site-ului Paginademedia.ro, că a amânat lansarea postului de televiziune Happy Channel, motivând că nu a reuşit să obţină finanţare.

„Proiectul Happy Channel se mai amână, din lipsă de finanţare. Am sperat că se poate face, dar nu am reuşit să găsim finanţare pentru un canal. Cea mai mare investiţie din proiectul staţiei era un serial de anvergură, despre paparazzi, cu distribuţie bună. Nu am găsit însă finanţare pentru el, şi atunci am pus în stand by întregul proiect, cu tot cu televiziune. Am însă tot timpul să îl fac, licenţa expiră în 2016“, a explicat Ruxandra Ion pentru Paginademedia.ro.

Serialul de care aminteşte producătoarea se numeşte „Măşti de catifea“ şi are la bază povestea unei fete de 18 ani care vine din Moldova şi intră într-o familie care îi schimbă viziunea despre lume, iar din distribuţie fac parte mari actori, printre care Carmen Tănase, Marian Râlea şi Adela Popescu. 

De asemenea, Ruxandra Ion a declarat că se gândeşte la pensionare, precizând însă că nu plănuieşte o retragere, dar şi că şcoala care îi poartă numele, TV & Film Academy by Ruxandra Ion, îşi continuă activitatea, dar cu un alt administrator. 

Televiziunea producătoarei a primit în luna septembrie a anului trecut două licenţe audiovizuale de la CNA, una prin satelit şi una prin reţele de comunicaţii electronice. La momentul respectiv, Ruxandra Ion declara că Happy Channel va fi „un canal dedicat familiei, fără niciun minut de tabloid şi fără vedete de carton.“

Ruxandra Ion, supranumită „mama telenovelelor româneşti“, a părăsit grupul Pro la începutul lui 2014. Aceasta a venit la Pro TV încă de la începutul televiziunii, prima emisiune pentru copii fiind „Abracadabra“. Totodată, producătoarea a creat, în 2004, prima telenovelă românească, „Numai iubirea“. Au urmat apoi, din 2004 până în 2013, o serie de produse de televiziune cum ar fi: „Lacrimi de iubire“, „Iubire ca-n filme“, „Daria, iubirea mea“, „Îngeraşii“, „Inimă de ţigan“, „Regina“, „Aniela“, „Iubire şi onoare“ şi „Pariu cu viaţa“. De asemenea, Ruxandra Ion a realizat primul serial muzical românesc, „Pariu cu viaţa“ şi prima trupă de adolescenţi, „LaLa Band“, ambele înregistrând succes în rândul publicului. Totodată, este primul producător independent de emisiuni pentru copii din estul Europei, lansând şi primul canal de televiziune din România dedicat femeilor, Acasă TV.


Despre Ruxandra Ion mai puteţi citi şi:

Ruxandra Ion, mama telenovelelor româneşti, a plecat din trustul Pro

 

Ruxandra Ion lansează Happy Channel, „un post de televiziune fără vedete de carton“

 

„Măşti de catifea“, cel mai nou serial românesc produs de Ruxandra Ion, va fi distribuit în străinătate

 

Ruxandra Ion, „mama telenovelei româneşti“, îşi deschide o şcoală de film şi televiziune

 

Teo, Marian Râlea şi Carmen Tănase, printre profesorii Academiei de Film şi Televiziune Ruxandra Ion

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile