Prin ce probe au trecut concurenţii din „Supravieţuitorul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Supravieţuitorul“ va avea premiera în toamnă, la Pro TV

După drumul lung până în Filipine, unde au descoperit că trebuie să se obişnuiască rapid cu o climă greu de suportat, cei 18 concurenţi din „Supravieţuitorul“ şi-au dat rapid seama că nucile de cocos şi bananele, puţine câte sunt, vor fi printre singurele surse de hrană pe parcursul celor 44 de zile pe insule.

Încă din prima zi în care au ajuns pe insulă, cei 18 concurenţi au fost împărţiţi în două triburi, care locuiesc pe două insule la mare distanţă una de cealaltă şi complet rupte de orice urmă de civilizaţie. O dată la câteva zile, cele două triburi primesc un mesaj, prin care sunt anunţate că urmează o probă. 

Este foarte important ca fiecare dintre concurenţi să ştie cum să îşi dozeze energia şi resursele, astfel încât să poată face faţă probelor: proba de recompensă şi proba de imunitate.

Cum câştigă concurenţii recompensă sau imunitatea?

La proba de recompensă, cele două triburi se luptă pentru diverse obiecte care le pot îmbunătăţi viaţă pe insulă: provizii, mici elemente de confort, amintiri de acasă, etc. Tribul care câştigă recompensa trebuie să împartă în mod egal tot ce a primit, chiar dacă resursele sunt limitate şi nu sunt îndeajuns pentru toţi.

Prima recompensă pe care au primit-o câştigătorii probei FOTO Pro TV

Câştigarea probei de imunitate îi asigură unui trib câteva zile în plus pe insulă, cu acelaşi număr de concurenţi. Tribul care pierde imunitatea ajunge la Consiliul tribal, unde membrii tribului trebuie să elimine, prin vot, unul dintre concurenţi.

În fiecare zi, tensiunea poate atinge cote limită pentru cei 18 concurenţi din „Supravieţuitorul“, fie că este vorba despre o zi petrecută pe insulă, printre necunoscuţii care ţi-au devenit familie, fie că e vorba despre o probă de recompensă sau imunitate.

„Supravieţuitorul“, din toamnă la Pro TV 

Imaginează-ţi că ajungi pe o insula pustie din Filipine, unde te aşteaptă o plajă cu nisip fin, apă caldă, corali superbi cu peştişori coloraţi şi soarele te îmbie la bronzul perfect. Te simţi că într-o poveste, că într-un vis din care nu vrei să te trezeşti niciodată. Pare a fi concediul perfect!

În „Supravieţuitorul“, însă, această insula pustie e departe de a fi un concediu, iar peisajul feeric se transformă, într-o secundă, într-un coşmar. Nisipul fin îţi arde tălpile, apa caldă şi sărată de mare îţi este şi „apă de la duş“, coralii ascund specii mortale de şerpi sau peşti, iar soarele este mult prea înăbuşitor, nu poţi respira şi nu ai unde să te ascunzi de el. 

Tu cât crezi că ai putea rezista? Crezi că ai ce trebuie să poţi trăi împreună cu 17 străini, în condiţiile de mai sus? Ai putea să îţi faci alianţe? Ai avea persoane de încredere, ai putea numi pe cineva prieten? Ai fi cel care ia deciziile sau cel care urmează hotărârile celor din jur?

În această toamnă, vei descoperi la „Supravieţuitorul“ cum s-au adaptat cei 18 concurenţi celor mai complicate condiţii pe care le-au întâlnit vreodată. 

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța