Momentul uluitor al unui puşti de 11 ani care l-a făcut pe Simon Cowell să apese Golden Buzz-ul la America's Got Talent: Nu mai voiam să fiu copilul cu cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tyler Butler-Figueroa a primit un Golden Buzz de la Simon Cowell la America's Got Talent

Un puşti de 11 ani a impresionat juriul de la „America’s Got Talent“ cu talentul său de a cânta la vioară. Simon Cowell, cel mai „temut“ dintre membrii juriului, i-a oferit micuţului un Golden Buzz, care îl trimite direct în semifinalele show-ului.

Tyler Butler-Figueroa, în vârstă de 11 ani, din Carolina de Nord, a impresionat la „America’s Got Talent“ cu momentul său. Puştiul a interpretat la vioară piesa cântăreţei Kelly Clarkson „Stronger (What Doesn’t Kill You)“.

Tyler are şi o poveste de viaţă deosebită. El a fost diagnosticat cu leucemie la vârsta de patru ani şi jumătate, iar colegii de clasă nu i-au făcut viaţa mai uşoară, şicanându-l atunci când şi-a pierdut părul din cauza chimioterapiei, după cum a mărturisit puştiul. Acum, boala este în remisie.  

„Am început să cânt la vioară la vârsta de 7 ani şi jumătate. Mi-am dorit să învăţ să cânt pentru că eram hărţuit la şcoală. Era să mor, pentru că am avut cancer“, le-a mărturisit concurentul membrilor juriului, Simon Cowell, Gabrielle Union, Julianne Hough şi Howie Mandel.

De departe, cel mai impresionat de talentul micuţului a fost Simon Cowell, care a apăsat Butonul Auriu pentru el. 

„Eşti un tânăr extraordinar. Auzim foarte multe poveşti ale tinerilor care ajung să fie hărţuiţi în şcoală şi lasă-mă să-ţi spun un lucru. Mulţi oameni sunt hărţuiţi din invidie, pentru că sunt mai buni decât cei care îi hărţuiesc. Cred că ai un talent extraordinar, o personalitate fantastică şi aş vrea să spun ceva în apărarea ta către acei hărţuitori“, a mărturisit Simon Cowell, înainte de a apăsa Golden Buzz-ul care l-a trimis pe puşti direct în semifinala show-ului american. 

Tyler a mărturisit, cu lacrimi în ochi, că se simte foarte mândru că a reuşit să învingă boala, dar şi să-şi găsească pasiunea vieţii sale: vioara.

„Eşti un învingător! Să te bucuri de fiecare moment“, i-a mai spus Simon, după ce a mers pe scenă pentru a-l îmbrăţişa pe copil. 

Înainte de momentul său pe scenă, Tyler şi mama lui, Kisua, au dezvăluit că vioara nu numai că i-a dat forţa de a învinge cancerul, dar l-a ajutat să se remarce în faţa colegilor săi. 

„Medicii m-au tratat cu ajutorul chimioterapiei. Când mi-am pierdut părul, am fost extrem de trist şi în acelaşi timp mi-era ruşine să merg la şcoală. Colegii mei făceau mişto de mine şi râdeau pentru că eram diferit. Apoi au răspândit zvonul că sunt contagios şi nimeni nu mai voia să stea lângă mine“, a spus Tyler.

„Când cânt la vioară, uit de toate lucrurile rele. Nu mai voiam să fiu puştiul cu cancer. Aşa că, acum, sunt puştiul care cântă la vioară“, a mărturisit micuţul concurent. 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG