Mihai Călin: „De multe ori idealizăm trecutul. Şi înainte se întâmplau lucruri groaznice, la nivel politic şi social“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Mihai Călin revine în televiziune cu o emisiune de cultură generală, „Norocul îţi bate la uşă“, iar prima ediţie va fi difuzată sâmbătă, 25 octombrie, la Kanal D, de la ora 21.30. Rememorând perioada în care a debutat pe sticlă, cu „Ştii şi câştigi“, Călin spune că televiziunea s-a schimbat foarte mult în ultimele două decenii, nu neapărat în bine, dar că nici trecutul nu trebuie idealizat.

„Adevărul“: Cât de mult s-a schimbat şi din ce puncte de vedere crezi că s-a schimbat televiziunea în 18 ani, în perioadă această de la „Ştii şi câştigi“ până la „Norocul îţi bate la uşă“?

Mihai Călin: Nu sunt un bun observator al televiziunii. Nu am urmărit acest lucru ca un critic, ca un critic de film, să zicem, sau ca un critic de teatru, care urmăreşte fenomenul ani de zile şi este şi un bun cunoscător. Observaţia generală este aceea pe care o face toată lumea: într-un fel, s-a schimbat televiziunea, concurenţa este mult mai aprigă şi mai sălbatică, se face orice pentru audienţă, ceea ce este firesc, pentru că audienţă vrea toată lumea, deci şi bani. Erau vremuri mai... nu ştiu dacă mai decente, de multe ori idealizăm trecutul, nu erau decente nici acelea, pentru că se întâmplau lucruri groaznice la nivel politic şi social, tot felul de convulsii... Dar parcă într-adevăr este mai multă grosolănie acum.

O bună parte a publicului din România stă prost la capitolul educaţie, cum crezi că vor primi oamenii de rând, care în ultimii ani au fost bombardaţi cu subiecte de cancan şi vedete de carton, o emisiune de cultură generală? 

Emisiunea pe care o prezint la Kanal D este o combinaţie de reality-show şi quiz show (emsiune de cultură generală – n.r.). Punem întrebări din domenii diferite, din entertainment, de fapt divers chiar. Nu este o emisiune în care să intrăm chiar în subiecte „înalte“ de cultură generală. La prima vedere, răspunsurile la întrebări sunt banale, dar reuşesc să pună în dificultate oamenii tocmai din acest motiv. Punem întrebări care ţin de informaţii pe care le poţi află întâmplător, citind un ziar.

S-a schimbat televiziunea, concurenţa este mult mai aprigă şi mai sălbatică, se face orice pentru audienţă, ceea ce este firesc, pentru că audienţă vrea toată lumea, deci şi bani. 

Participi şi tu la realizarea întrebărilor pentru concurenţi?

Nu, dar mă documentez şi trebuie să le ştiu înainte, iar dacă am dubii, mai cer o verificare sau o explicaţie, că să ştiu şi eu bine despre ce este vorba.

Vor exista şi întrebări-capcană?

Da, pot există întrebări care să fie mai dificile decât par la prima vedere. Sunt convins că telespectatorii vor intra şi ei în joc, vor dori să îşi dovedească faptul că ştiu răspunsurile la întrebări.  

Participanţii vor fi aleşi în urmă unui test rapid pe stradă. V-aţi stabilit un anume tipar de concurenţi sau veţi aborda pe oricine?

Abordăm orice tipar. De fapt, asta şi urmărim. Căutăm studenţi, pensionari, femei, bărbaţi, vrem să  „atingem“ cât mai multe categorii sociale.
 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?