FOTO Ilinca Vandici, Elena de la Mandinga şi Ruby. Lista completă a vedetelor care se vor duela în show-ul „Dansez pentru tine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilinca Vandici respectă un regim alimentar strict şi se antrenează la sala de sport, pentru a face faţă provocărilor din emisiunea "Dansez pentru tine". FOTO Pro TV

Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, Ilinca Vandici, Ruby, Sore şi Dima din trupa LaLa Band, Falemi Nana, Giani Kiriţă şi Sorin Brotnei sunt cele opt vedete care participă în al 14-lea sezon al emisiunii ce reîncepe din 18 octombrie, la Pro TV.

Aceştia vor fi nevoiţi să facă faţă programelor intense de antrenament, dar şi noilor reguli din concurs, cu scopul de a ajuta la împlinirea viselor.  

„Am mari emoţii. Sunt o persoană pe cât de puternică, pe atât de emotivă şi sensibilă. În tot ceea ce fac mă implic cu tot sufletul. Ştiu că la «Dansez pentru tine» e greu. E o responsabilitate foarte mare. Îmi doresc să îmi depăşesc limitele şi voi da tot ceea ce am mai bun, mai ales că în final totul este pentru o cauză nobilă“, spune Elena Ionescu, solista trupei Mandinga.

Şi Ilinca Vandici, fosta prezentatoare a emisiunii „Cancan TV“ resimte presiunea jocului. „Sunt extrem de emoţionată, nerăbdătoare, mă simt responsabilă de tot ceea ce se va întâmpla de acum înainte cu visul partenerului meu. Asta mă impulsionează şi îmi dă curaj să mă dedic total, astfel încât acum visul partenerului meu va deveni prioritatea mea“, recunoaşte cea care a ţinut o cură de vitaminizare a organismului.  

"Am un program de antrenament aproape zilnic la sală şi am făcut o cură de vitaminizare a organismului, pentru a-l pregăti să înfrunte programul încărcat şi efortul fizic, dar şi vremea rece. În acest moment orice mic dezechilibru îmi poate afecta capacitatea de pregătire, iar eu îmi doresc să fac tot ce îmi stă în putere şi poate chiar şi mai mult pentru a-l ajuta pe partenerul meu", spune vedeta.

Dincolo de alimentaţie, cântăreaţa Ruby mizează pe trăsăturile sale de personalitate. „Sunt o fire deschisă, care nu se va da în lături de la nicio provocare din ringul de dans. Am luat câteva lecţii de dans în care am învăţat câte ceva. Sunt foarte bucuroasă că am şansa asta, iar în momentul ăsta visul meu este acelaşi cu al partenerului meu şi o să facem tot ce ne stă în putinţă să câştigăm“, avertizează interpreta piesei „Stinge lumina“.

Prieteni în viaţa de zi cu zi, pe platourile de filmare de la „Pariu cu viaţa“ şi în concertele trupei LaLa Band, Sore şi Dima devin adversari pe ringul de la Pro TV. „Sunt o fire competitivă, funcţionez bine sub stres şi îmi place să îmi testez limitele. Am visat dintotdeauna să particip la «Dansez pentru tine», pentru că am crescut practic cu acest show“, mărturiseşte Sore. „Să ajuţi pe cineva este un lucru foarte frumos şi mereu când am posibilitatea să ajut, fac asta“, recunoaşte şi Dima.

Deşi obişnuiţi cu regimul dur din cantonamente, pentru sportivii Falemi Nana şi Giani Kiriţă, concursul reprezintă o noutate. „Va fi un test pentru mine, căci vreau să dovedesc, o dată în plus, că pot să fiu versatil, că pot să fiu bun în ceea ce fac“, îşi propune Falemi. Pentru a face faţă competiţiei şi a deprinde noi tehnici, el urmăreşte clipuri cu diferiţi dansatori. Falemi, însă, nu e singurul concurent pentru care ringul de dans devine un câmp de luptă. 

„Sunt o persoană foarte ambiţioasă, lupt până în ultima clipă, Nu pot spune că excelez în vreun stil de dans, dar principalul meu atu este spiritul de echipă“, anunţă şi Giani Kiriţă.

Iubitor al mersului pe bicicletă, Sorin Brotnei se bucură că va scrie istorie în emisiunea de la Pro TV. „«Dansez pentru tine» reprezintă unul dintre cele mai faine show-uri din România, mă bucur că pot să iau şi eu parte“, recunoaşte fostul membru al trupei Akcent.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța