CNA, criticat dur chiar de un membru pentru lipsa activităţii din campania electorală: „S-a dovedit că este o instituţie ineficientă şi chiar penibilă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorina Rusu a criticat în termeni duri instituţia din care face parte FOTO Mediafax

Prima şedinţă a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) a început cu o serie de reproşuri cu privire la lipsa cvorumului pe durata campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, perioadă în care instituţia a avut doar două şedinţe.

Dorina Rusu a făcut comentarii dure la adresa insituţiei din care face parte, declarând în prima şedinţă CNA de după alegerile parlamentare 2016 că forumul audiovizual şi-a abandonat misiunea publică, nereuşind să sancţioneze derapajele grave ale unor posturi de televiziune. De asemenea, Dorina Rusu a mărturisit că de multe ori i-a fost ruşine că este membru în CNA, fiind de părere că s-a dovedit că aceasta este ƒ„o instituţie nefuncţională, ineficientă şi chiar penibilă“.

„În perioada asta în care nu s-a ţinut şedinţa m-am uitat la televizor şi am văzut diverse încălcări ale legii pentru care m-am autosesizat. Noi nu am putut să facem nimic în această campanie pentru că nu am avut cvorum. Din punctul meu de vedere, CNA-ul şi-a abandonat misiunea pe care o are, mai ales în această campanie. Indiferent de rezultatul alegerilor, noi ne-am abandonat misiunea, noi, cei din CNA, nu ne-am facut treaba ca institutie. Sigur, nu au lipsit cu toţii şi nu doar de la PSD. Unii au avut motive, spre exemplu domnul Gabrea a fost bolnav“, a spus Dorina Rusu.

Membrul CNA a precizat că au existat „manipulări grosolane şi intoxicări“ pe care membrii forului nici măcar nu le-au pus în discuţie. De asemenea, Dorina Rusu a declarat că de multe ori i s-a făcut ruşine că este membru în CNA, pentru că i-a fost atrasă atenţia de numeroase persoane asupra încălcărilor legislaţiei audiovizuale pe durata campaniei electorale.

„Poate că nu ne înţelegem între noi, dar impportant e să venim la serviciu şi să ne facem treaba pentru care suntem plătiţi. Nu ştiu dacă scopul absentesmului în campania asta a fost protejarea radiodifuzorilor, dar ăsta este efectul – protejarea radiodifuzorilor care încalcă legea. Asta este părerea pe care o au oamenii despre noi“, a adăugat membrul CNA.

Ea a explicat că ar fi două cauze pentru care nu se întruneşte cvorumul, în primul rând fiind vorba despre lipsa totală de autoritate, întrucât preşedintele instituţiei este cercetat penal şi nu mai are credibilitate, fapt ce se răsfrânge şi asupra imaginii instituţiei pe care o conduce.

Ea a menţionat ca a doua cauză legea audiovizualului, care ar trebui schimbată: „Probabil că e perimată şi nu mai face faţă exigenţelor actuale şi cred că ar trebui o contribuţie a societăţii civile, a radiodifuzorilor. Cred că ar trebui făcută şi o schimbare de ROF în aşa fel încât să existe o posibilitate de sancţiune care să nu mai poată să ducă la absenteism.“

La şedinţa CNA participă Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Bogdan Herjeu, Gabriel Tufeanu, Laura Georgescu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Orsolya Eva Borsos, Valentin Alexandru Jucan şi Florin Gabrea.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa