Porţi deschise la Piaţa Festivalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Public numeros la evenimentele din Piaţa Festivalului, în 2011 FOTO Arhiva Festivalului „George Enescu“

Evenimentele din Piaţa Festivalului „George Enescu“ încep sâmbătă, la ora 20.00, cu un concert al ansamblului „Violoncellissimo“, condus de Marin Cazacu.

În următoarele două săptămâni de Festival, numeroase concerte, proiecţii de film, spectacole de teatru şi alte activităţi au loc în Piaţa „George Enescu“, numită acum Piaţa Festivalului. Concertul ansamblului „Violoncellissimo“, condus de cunoscutul violoncelist român Marin Cazacu,  inaugurează evenimentele din Piaţă. Formaţia concertează, de asemenea, pe 27 septembrie, în „generoasa sală a Ateneului“, după cum a apreciat Marin Cazacu într-un interviu pentru „Adevărul“. „Nu vom cânta niciodată numai cu un singur violoncel – va fi un număr de cel puţin patru violoncele pe scenă, până la 16, cu un ansamblu mic de percuţie. Scena Ateneului va fi cu siguranţă atât de generoasă încât violoncelele să răsune aşa cum trebuie“, a specificat violoncelistul. 

Ziua Dacia la „Enescu“

Pe scena din Piaţa Festivalului se desfăşoară duminică, de la 12.00, spectacolul pentru copii „Clasic e fantastic – copilăria lui George Enescu“, sprijinit de Dacia Group. Seara, de la ora 21.00, una dintre actriţele din spectacol, Irina Sârbu, care este şi cântăreaţă de jazz, susţine recitalul „Minor Swing“, împreună cu Marius Mihalache Band.  

Tot pe 15 septembrie, de la ora 14.00, Dacia prezintă proiecţia în premieră a eseului cinematografic „Muzica Uzinelor Dacia“, care documentează bogăţia sonoră dintr-o fabrică de automobile. Un alt eveniment de duminică îi aduce împreună pe violonistul Gabriel Croitoru şi pe pianistul Horia Mihail, în recitalul „Vioara lui Enescu“. 

Tomescu, în Festival

Pe 18 septembrie, violonistul Alexandru Tomescu susţine un recital în Piaţa Festivalului, interpretând lucrări de Bach şi Ysaye, de la ora 20.00. Alte trupe care concertează sunt Filarmonica din Piteşti (15 septembrie), Solartis Quartet şi Radio Bucharest Brass Quintet (16 septembrie), Orchestrele şi Corurile Radio România, cu Luiza Zan invitată specială (20 septembrie), Jazzappella (21 septembrie), Corul Symbol (24 septembrie), Filarmonica Râmnicu Vâlcea (25 septembrie), Silvestri Orchestra, dirijată de Tiberiu Soare (27 septembrie) şi alţii. Alături de aceste formaţii, elevi ai şcolilor, liceelor şi facultăţilor de muzică din Bucureşti şi din ţară interpretează zilnic concerte în Piaţa Festivalului. 

Evenimente organizate de Dacia Group în Piaţa Festivalului

15 septembrie

12.00 „Clasic e fantastic“ - Copilăria lui George Enescu

Spectacol de teatru şi muzică pentru copii (peste 4 ani)

Distribuţia: Alin Olteanu (Sol), Monica Ciută (pisica Lola), Valeria Cristia (Sică), Irina Sârbu (Rică), 

Aurelia Olteanu (Compozitorul), Sânziana Tarţa (Lăutarul), Raluca Ouatu (pian) şi Monica Kurutz (vioară) 

Regia: Monica Ciută 

Scenografia: Sânziana Tarţa 

13.00 Proiecţie „Wild Carpathia I“ 

(documentar, Marea Britanie, oferit de Travel Channel)

14.00  Premieră: proiecţia eseului cinematografic „Muzica Uzinelor Dacia“

15.00 Animaţii muzicale pentru copii şi concursuri

18.45 „Vioara lui Enescu“ în Piaţa 

Festivalului – recital susţinut de violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail 

19.45 „Seară de operetă“ cu Filarmonica din Piteşti 

Dirijor: Tiberiu Oprea 

Solişti: Mediana Vlad (soprană) şi Ştefan Popov (bariton)

21.00 „Minor Swing“, recital Irina Sârbu şi Marius 

Mihalache Band

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor