Cel mai amplu spectacol-tribut realizat în memoria lui Michael Jackson va avea loc la Sala Palatului, în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul, prin structura sa, se aseamănă unui musical, dar din care lipseşte partea de teatru FOTO Phoenix Entertainment

Cel mai amplu spectacol-tribut realizat în memoria lui Michael Jackson, „Remember the time? A show to remember Michael Jackson feat. Mike Terrana“ va fi pus în scenă pe 16 aprilie 2014, la Sala Palatului, din Bucureşti, fiind o simbioză a artelor menită să onoreze viaţa şi cariera Regelui Muzicii Pop, se arată în comunicatul organizatorilor Phoenix Entertainment.

Spectacolul, prin structura sa, se aseamănă unui musical, dar din care lipseşte partea de teatru. Este proiectat astfel încât să lase o amprentă puternică asupra spectatorului şi să îi antreneze simţurile, totul pentru ca el să poată înţelege şi percepe viaţa şi opera lui Michael Jackson. Este binecunoscut faptul că starul pop şi-a înmagazinat propriile trăiri şi opinii în muzică, iar în cadrul evenimentului din 16 aprilie povestea, aşa cum reiese din piesele sale, povestea va fi spusă prin intermediul muzicii, dansului şi proiecţiilor video.

Piesele din repertoriul artistului, care vor fi redate în cadrul evenimentului, vor fi reorchestrare în manieră simfonic-pop de către „European Royal Orchestra“, condusă de Simona Strungaru, mesajele vor fi ilustrate prin paşi de dans graţie conceptului „DaDans“ şi coregrafei Judith State, iar în fundal vor rula proiecţii spectaculoase, realizate special pentru acest spectacol.

Un plus de savoare va fi oferit de către cunoscutul toboşar Mike Terrana care prin prezenţa sa carismatică şi prin ritmul ameţitor de tobe îi va ţine pe spectatori conectaţi la show. Mike Terrana este apreciat în întreaga lume pentru colaborările sale cu artişti de renume din diverse spectre muzicale precum Tarja Turumen, Axel Rudi Pell, Yngwie Malmsteen şi mulţi alţii. Un alt element de impact va fi momentul de percuţie interpretat de Crash, un grup extrem de talentat şi de inovativ.

Biletele pentru spectacolul-tribut sunt disponibile în reţeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone şi Domo, librăriile Humanistas şi Cărtureşti, la casa de bilete a Sălii Palatului şi online pe www.eventim.ro, la preţurile de 280, 220, 160, 110 şi 60 de lei, în funcţie de categoria de loc, iar copiii între 5 şi 12 ani beneficiază de o reducere de 50%.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele