„Iacob“, capodopera lui Mircea Daneliuc, poate fi văzută de azi online în legalitate
0Site-ul de vizionat filme în streaming www.cinepub.ro, care programează în fiecare seară de joi premiera unui film românesc mai vechi sau mai nou, prezintă de astăzi filmul “Iacob” (1987), de Mircea Daneliuc, cu Dorel Vişan în rolul titular, o veritabilă capodoperă a cinematografiei româneşti.
Aşa cum am mai anunţat, site-ul www.cinepub.ro (şi canalul YouTube aferent) este specializat în difuzarea de filme româneşti, majoritatea din “noul val” douămiist, dar şi clasice, filme care n-ar trebui să lipsească din instrucţia oricărui cinefil. După “Moromeţii” lui Stere Gulea, iată că o altă capodoperă a cinematografiei autohtone este prezentată, începând din această seară, pe platforma cinepub.ro: filmul “Iacob” al lui Mircea Daneliuc (acelaşi an de premieră cu “Moromeţii”: 1987), ecranizare după Geo Bogza, cu: Dorel Vişan, Cecilia Bârbora, Ion Fiscuteanu (devenit mai târziu celebru cu “Moartea domnului Lăzărescu”), Florin Zamfirescu (excelent în scurta secvenţă introductivă). De asemenea, cei de la Cinepub anunţă că vor dedica anul 2016 lui Mircea Daneliuc, având probabil lunar câte o premieră a unui film semnat de acest important regizor român.
Reiau aici ceea ce scriam despre film, într-un articol mai vechi apărut în 2003 în “România liberă” (chiar dacă nu mai sunt neapărat de acord cu ultima afirmaţie):
“Iacob Onisia se pregăteşte să moară
În sfârşit unul dintre cele mai bune filme ale lui Mircea Daneliuc este difuzat de un post de televiziune: “Iacob” (România, 1988), cu: Dorel Vişan, Cecilia Bîrbora, Ion Fiscuteanu, Ion Besoiu şi, într-o scurtă apariţie memorabilă, Florin Zamfirescu.
Filmul este o aparentă ecranizare a unei povestiri scrise de Geo Bogza în anii '30 ― „Moartea lui lacob Onisia”. Aparentă, pentru că ceea ce la reporterul de stânga Geo Bogza era denunţare a condiţiilor grele de viaţă ale minerilor din Munţii Apuseni la Daneliuc se transformă treptat în altceva. Oricum, faptul divers din nuvelă constituie doar ultima jumătate de oră a filmului, în rest Daneliuc creând un personaj nou, care îi aparţine în întregime (interpretat excepţional de Dorel Vişan, credem în cel mai bun rol al său). Pentru spectatorul anului 1988, permanentul conflict dintre mineri şi autorităţile care conduc exploatarea, luptă surdă în care trebuie să fii de-o parte sau de alta (cei mai radicali sunt „hoangării”, hoţii de minereu, veritabili outlaws ai acestei lumi), putea purta un evaziv mesaj antidictatorial, „şopârla” pe care acel spectator o aştepta ca pe încă o gură de aer proaspăt. În acest conflict, Iacob Onisia alege mult timp să stea de-o parte, aşa că accidentul cumplit căruia îi cade pradă (urcându-se într-un vagonet de funicular chiar în seara Ajunului Crăciunului, acesta rămâne suspendat deasupra prăpastiei) nu mai pare întâmplător, ci poate fi considerat drept o consecinţă firească a unei existenţe marcate de obedienţă şi teamă. Din acest punct filmul poate fi citit ca o parabolă despre laşitate şi conformism sau, pe un plan mai larg, ca un „apolog” al destinului. Dincolo de toate posibilele interpretări, rămâne un film foarte bine făcut, foarte bine jucat şi care poate fi considerat şi film social, realist, şi film parabolă, metafizic, şi, de ce nu, film politic (în sensul bun al cuvântului, de data aceasta). Şi chiar un film de dragoste, fiindcă, veţi vedea, singura rază de lumină în infernul existenţei sale îi este adusă lui Iacob Onisia de o fetişcană cu care schimbă cuvinte întâmplătoare (jucată de Cecilia Bîrbora, a doua soţie a regizorului, aflată la începutul colaborării cu Daneliuc).
Important este şi că lacob venea după o pauză de creaţie de cinci ani a lui Mircea Daneliuc, unul dintre cei mai persecutaţi regizori de către autorităţile comuniste, pauză datorată lui Glissando, film în jurul căruia, în '88 se crease o adevărată legendă. Chiar dacă, după Revoluţie, cei care susţinuseră filmul s-au îndepărtat de el, considerandu-i mesajul antitotalitar prea criptic, noi credem altceva: Glissando este capodopera regizorului, unul dintre cele mai mari filme româneşti şi, totodată, un exemplu strălucit de cinematograf fantastic, cum nu ştim să mai existe în filmografia mioritică. Ca orice mare creator, şi Mircea Daneliuc are eşecurile lui, dar credem că Glissando şi, după '89, Patul conjugal sunt cu mult peste filmele sale „de actualitate” de care s-a făcut atâta caz.”
Citeşte şi: prezentarea platformei Cinepub, cu ocazia premierei cu “Moromeţii”