CRONICĂ Magia lui Malkovich

„Confesiunile unui ucigaş în serie“, avându-l drept cap de afiş pe John Malkovich, a fost un eveniment cu totul special al Festivalului „George Enescu“. Publicul a aplaudat în picioare performanţa lui John Malkovich şi a interpreţilor.

Articol realizat de: Ecaterina Stan

Recuperarea cu aproape orice mijloace a celor ce nu au obiceiul de a păşi într-o sală de concert cred că a fost „motorul“ evenimentului ce, sub egida Fesrivalului Internaţional „George Enescu”, poartă pentru mine numele lui John Malkovich.

Îmi aduceam aminte, în seara de luni, 9 septembrie, de Ateneul plin, de serile Ion Caramitru – Dan Grigore. Cei care îl voiau pe actor, dar nu neapărat muzică, erau împreună cu cei care voiau muzică, dar nu neapărat poezie. Erau împreună şi binecuvântaţi de muzele ambelor arte! 

Pentru a asculta Vivaldi, Haydn, Mozart, Beethoven, unora le mai trebuie ceva... chemător, la „modă“, precum prezenţa extraordinarului actor John Malkovich. Şi acest „cap de afiş“ a fost necesar nu numai la Bucureşti, ci şi în amplul turneu prin lumea mare al spectacolului intitulat „O comedie infernală“ sau „Mărturisirile unui ucigaş în serie“, turneu ce s-a încheiat în Festivalul nostru. 

Vorbim despre o dramă pentru un actor, două soprane şi orchestră – un colaj, o operă colectivă, semnată de dirijorul Martin Haselbock şi orchestra de cameră Wiener Akademie, de sopranele Laura Aikin şi Marie Arnet, de John Malkovich şi coagulat de regizorul Michael Sturminger. Eu m-aş fi bucurat mult chiar şi dacă i-aş fi ascultat doar pe muzicienii vienezi. S-au „jucat“ împreună la cel mai înalt palier al performanţei sonore! Au fost perfecţi! Textul sopranelor, în mare măsură complementar cu cel al dramei rostite de John Malkovich,

a fost foarte bine ales. Instrumentiştii desăvârşiţi! Se simţea că le place şi se bucură de ceea ce fac. 

Dar în egală măsură am fost fericită că l-am urmărit  pe charismaticul actor John Malkovich, cel pe care îl iubesc de când l-am văzut în filmul „Oameni şi şoareci“ după celebrul roman al lui John Steinbeck. Malkovich este versatil, căci a fost şi membru într-o formaţie rock – în tinereţe –, este şi producător/regizor/creator de modă. A mai colaborat cu Martin Haselbock şi Michael Sturminger şi în spectacolul „Variaţiunile Giacomo“ pe muzică de Mozart, în care a fost Casanova – spectacol cu premiera la Viena în ianuarie 2011. Firescul lui Malkovich, care a luminat chiar şi momentele „jenante şi neortodoxe“ mi-a amintit de neuitatul spectacol cu „Visul unei nopţi de vară“ de Shakespeare, pe care l-am văzut la opera din Bucureşti, la începutul anilor ‘70, în montarea lui Peter Brook!

Recuperarea celor ce nu au obiceiul de a păşi într-o sală de concert se poate face aşa, şi cu succes! Insist asupra acestei idei! La final, pe când ieşeam din Ateneu, câteva doamne tinere din Bucureşti se minunau de frumuseţea Ateneului, de acustica cu totul alta decât cea a Sălii Palatului. Se aflau pentru prima oară aici şi sper ca ele să nu calce pragul acestei minuni arhitectonice doar dacă va mai veni John Malkovich, ci şi atunci când pur şi simplu le va fi dor de muzică.