VIDEO Grigore Cartianu, la Adevărul Live: Cei mai mulţi moldoveni nu doresc unirea cu România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grigore Cartianu a vorbit, luni, despre politizarea temei unioniste, în condiţiile în care, a subliniat el, cei mai mulţi moldoveni nu doresc o apropiere de România, cât aspiră la integrarea în Uniunea Europeană.

Trei sferturi din români se declară de acord cu unirea Republicii Moldova cu România, iar 63% din ei au o părere pozitivă despre declaraţia preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu acest demers, considerat de şeful statului „următorul proiect politic“ al ţării, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

În opinia jurnalistului Grigore Cartianu, unirea României cu Republica Moldova este dorită de o minoritate, iar revizioniştii nu ar beneficia de susţinere din partea Uniunii Europene, în cazul în care discuţia ar avansa.

“În România e clar că povestea asta ar fi simţită ca o reîntregire. E o rană multiplă. Tare mult aş simţi nevoia să luăm Bucovina şi cele trei judeţe din sudul Moldovei care fac ieşirea la mare. Din păcate, acest lucru nu e posibil. Mi-e foarte clar că revizuirea frontierelor pe formatul lor natural şi normal nu mai e posibilă. Revizioniştii nu au niciun fel de susţinere”, a explicat Cartianu.

Totodată, el a subliniat că soluţia politică privind Transnistria, de exemplu, ar putea veni din afara ţării.

“Am încercat cu mai mulţi oameni politici să văd ce soluţii ar avea, dar pur şi simplu aşteptăm ca marile puteri să facă asta. Din fericire, am văzut că în pactul de guvernare de la Berlin au inclus multe probleme de politică externă, inclusiv rezolvarea problemei Transnistriei”, a arătat jurnalistul.

Unirea cu Basarabia, între proiect naţional şi cal de bătaie electoral

Trebuie să vedem ce au pus oamenii în pactul de guvernare, pentru că va fi public. Vom vedea acolo ce spune, în ce fel. Cred că s-au înţeles şi referitor la modalitatea pe care o vor susţine”, a adăugat el.

O negociere privind cedarea de teritorii, crede jurnalistul, ar trebui urmată de compensaţii materiale.

“Dacă Uniunea Europeană consideră că R. Moldova e un teritoriu pe care îl câştigă, ar putea oferi compensaţii materiale consistente. Pe de altă parte, e o problemă demografică acolo, sunt mulţi ruşi”, a mai spus el.

În ce priveşte dorinţa cetăţenilor din Republica Moldova de a se uni cu România, Cartianu susţine că “populaţia majoritară de acolo nu vrea unirea cu România în acest moment”.

Şi acum sunt partide acolo care spun că România este colonialistă, asupritoare şi vrea să pună gheara pe R. Moldova”, a punctat jurnalistul.

În consecinţă, a subliniat el, România “trebuie să umble mai cu mănuşi”, pentru a nu provoca reacţii adverse în Republica Moldova, iar aceeaşi abordare trebuie să se regăsească şi la nivelul Uniunii Europene.

“Europenii trebuie să fie generoşi. Uniunea Europeană este mai responsabilă în relaţia cu Chişinăul, în acest moment, decât România”, crede Cartianu.

Până acum, singura barieră era cea comercială, impusă de state. Dacă liberalizezi, Republica Moldova nu numai că îşi va exporta vinul aproape integral în Uniune, ci îşi va dubla producţia de vin. Milioane de oameni vor trăi din exportul de vinuri. Atâta vreme cât R. Moldova merge spre integrare europeană, barierele comerciale dispar complet. România mai are vreo barieră? Poate să exporte orice”, a mai spus jurnalistul.

 In ce priveşte politica preşedintelui Traian Băsescu, de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, Grigore Cartianu susţine că liderul de la Cotroceni este conştient de impactul electoral al temei unioniste.

“Băsescu a fost consecvent în privinţa asta, chiar dacă uneori a complicat lucrurile, dar el permanent a jucat pe cartea moldovenească, a unei Românii în UE şi în NATO. El are viziunea asta, de a considera că R. Moldova în UE este o carte de jucat. Sâmbătă şi duminică au fost două evenimente simbolice. Duminică, preşedintele a fost braţ la braţ cu preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti. Este foarte important, este premieră. Preşedintele Republicii Moldova a dat o declaraţie apoi, a spus că a simţit forţa României. Asta e o chestie simbolistică extraordinară. Cu o zi înainte, naşul primei nepoate a lui Traian Băsescu a fost Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului”, a explicat Cartianu.

Astea sunt adevăratele punţi care se creează: căsătoriile mixte, afacerile comune”, a adăugat el.

Pe de altă parte, jurnalistul consideră că R. Moldova nu doreşte neapărat unirea cu România, cât tinde către integrarea europeană.

„E clar: moldovenii nu vor unirea, dar vor să exporte în Europa, vor să circule liber. Nu ar vrea să fie înghiţiţi de România, ar vrea să fie alături de România, ar fi o mare victorie, cum a fost şi în România“, crede Cartianu.

Materiale pe aceeaşi temă:

Van Rompuy: Semnarea Acordului de asociere cu Republica Moldova poate avea loc independent de conflictul transnistrean

Citeste mai mult: adev.ro/mx10n3

Van Rompuy: Semnarea Acordului de asociere cu Republica Moldova poate avea loc independent de conflictul transnistrean

Citeste mai mult: adev.ro/mx10n3

Van Rompuy: Semnarea Acordului de asociere cu Republica Moldova poate avea loc independent de conflictul transnistrean  Uniunea Europeană a dat asigurări vineri că semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Republica Moldova poate avea loc independent de evoluţia conflictului din Transnistria, informează corespondentul agerpres la Bruxelles.

Traian Băsescu, de Ziua Naţională a României: „Unirea cu Republica Moldova nu este un ideal de realizat pe termen scurt, dar trebuie asumat“  Preşedintele Traian Băsescu a vorbit din nou despre Unirea cu Republica Moldova într-un discurs susţinut cu ocazia recepţiei de Ziua Naţională, organizată la Palatul Cotroceni.

Traian Băsescu: „Uniunea Europeană a trecut Prutul. Vin la Chişinău să-i felicit pe moldoveni la ei acasă“  Preşedintele României Traian Băsescu a precizat, la un briefing susţinut la Vilnius, că va face o escală la Chişinău în drum spre Bucureşti pentru o discuţie cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti.

Unirea cu Basarabia divide USL  Perspectiva ca Basarabia să se unească cu România împarte din nou USL. Liberalii sunt pentru, în timp ce PSD, prin vocea lui Victor Ponta, este mai temperat

Românii vor unirea cu Republica Moldova, dar unii cred că majoritatea moldovenilor nu îşi doresc acest lucru  Trei sferturi din români se declară de acord cu unirea Republicii Moldova cu România, iar 63% din ei au o părere pozitivă despre declaraţia preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu acest demers, considerat de şeful statului „următorul proiect politic“ al ţării, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle