Ce venituri au șefii Poștei Române. Unele lefuri depășesc indemnizația miniștrilor

0
Publicat:

Poșta Română, instituție aflată în atenția publică mai ales în urma scandalului privind reorganizarea internă, este una din structurile statului unde șefii câștigă venituri consistente, după cum arată ultimele declarații de avere ale acestora.

Potrivit directorului general, Poșta Română are circa 22.000 de angajați FOTO Inquam Photos

Valentin Ștefan, directorul general al instituției, a încasat în 2022 suma de 170.000 de lei de la instituție, ceea ce înseamnă un venit lunar mediu de circa 14.000 de lei. În schimb, un ministru are o leafă lunară de circa 12.700 de lei.

Șeful de la Direcția Imobiliară a instituției, Ovidiu Călin, a încasat 219.970 de lei, ceea ce înseamnă o medie lunară de 18.300 de lei. Directoarea de la Direcția Strategii și Politici de Dezvoltare, Georgeta Budeanu, a încasat 181.185 de lei în 2022, în timp ce directorul la Oficial Poștal București, Mircea Tudosie, primit circa 230.870 de lei în anul fiscal 2022, adică o medie lunară de 19.200 de lei.

Poșta Română trece printr-un proces de reorganizare, fiind decisă disponibilizarea a mai multor sute de persoane. „Salariaţii care au primit notificare de preaviz sunt exclusiv cei ale căror posturi nu se mai justifică în procesul de modernizare pe care îl traversează Compania. Printre aceştia se regăsesc şi aşa-numitele «pile» politice ori situaţiile de conflict de interese generate de membri de sindicat care ocupă totodată funcţii de conducere în companie“, preciza instituția, săptămâna trecută, într-un comunicat de presă. Ulterior, Valentin Ștefan, directorul instituției, sublinia, într-o intervenție la Prima News, faptul că numărul celor care vor fi trimiși acasă va fi în jur de 300 dintr-un total de circa 22.000 de angajați cât are instituția.

Statul e acționarul principal

Compania Națională Poşta Română S.A. este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni).

Compania este organizată în 10 sucursale, respectiv: opt Sucursale Regionale (41 de oficii judeţene de poştă + Oficiul Postal Municipal Bucuresti), Fabrica de Timbre. La nivelul întregii ţări există şapte centre regionale de tranzit. Potrivit site-ului instituției, Poşta Română deţine, în prezent, o reţea de peste 5.500 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 750 de oficii poştale din totalul de 950 subunităţi poştale informatizate sunt incluse în VPN (Virtual Private Netwok).

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort