Varianta Ciucă la prezidențiale: mizele candidaturii șefului PNL ANALIZĂ

0
Publicat:

Nicolae Ciucă se încălzește pentru a fi candidatul PNL la prezidențiale, fiind mai întâi dat semnalul intern, pentru posibilii contestatari, însă testul europarlamentarelor rămâne decisiv pentru continuarea cursei pentru Cotroceni, arată specialiștii.

Nicolae Ciucă pare să se încălească pentru campania de prezidențiale FOTO Inquam Photos

În spatele ușilor închise, într-o ședință cu conducerea extinsă a partidului, Nicolae Ciucă și-a manifestat intenția de a fi candidatul formațiunii la alegerile prezidențiale, precizând că își asumă acest rol. De altfel, tot în această ședință, liberalii au decis să aibă propriii candidați la toate rândurile de alegeri, fiind astfel eliminat orice scenariu de candidat comun cu PSD.

Mai nuanțat a fost Nicolae Ciucă în declarațiile publice ulterioare, unde nu a recunoscut faptul că s-ar fi declarat gata să intre în luptă din partea PNL în testul electoral din iarna lui 2024. De altfel, oficializarea unei asemenea intenții nu prea s-a întâlnit la nivelul PNL așa de devreme. În 2004, Theodor Stolojan și-a anunțat candidatura în februarie (pentru a se retrage în octombrie). Și Crin Antonescu a venit cu anunțul tot doar cu câteva luni înainte, în primăvara lui 2009, iar în 2014, liderii PNL l-au ales pe Iohannis candidat într-un congres ținut pe 29 iunie, cu patru luni înainte de scrutin.

„Adevărul” a stat de vorbă cu mai mulți specialiști referitor la mizele din spatele intenției lui Ciucă de a fi soluția PNL pentru prezidențiale. „Nu e un moment potrivit. Ar fi trebuit să existe un timp optim, iar acesta era mai degrabă anul viitor. Oricum, problema lui Ciucă e că trebuie să arate în primul rând că e candidatul PNL. Nici în partid, nici în afară nu prea a arătat mare lucru, fiind știut că e premier și că e pus acolo de Iohannis. Probabil are nevoie de mai multă susținere și să nu mai existe confuzii în partid”, a precizat sociologul Alfred Bulai pentru „Adevărul”.

Sociologul a arătat că la PNL e o situație diferită de cea din PSD. „Spre deosebire de PSD, unde Ciolacu e președinte, premier și candidat legitim pentru prezidențiale, la PNL s-ar putea să fie ceva confuzie. Așa că mesajul e mai degrabă intern. Că în afara partidului, cred că s-ar putea să ne plictisim de el înainte să apuce să fie candidat”, a completat Bulai.

La rândul său, politologul George Jiglău a precizat că liberalii încearcă să-l profileze pe șeful lor ca prezidențiabil, însă mai mereu prezidențialele aduc surprize. „Ciucă a fost premier, ministru al Apărării, dar nu cred că a fost perceput ca prezidențiabil de public. Atunci e nevoie de aproape un an pentru a-și construi o imagine și o strategie. Însă mai e destul până la alegeri. Încă e posibil să apară un candidat-surpriză, neașteptat, care să dea peste cap calculele sau să genereze emoție și energie în electorat. Acesta ar putea fi anunțat cu puțin timp înainte de alegeri”, a punctat Jiglău.

Problema stabilității în PNL

„În ultimii ani, PNL e un partid care numai stabilitate nu a arătat față de propriii lideri. Ne aducem aminte cum a dispărut Orban din peisaj după ani de zile în care a fost președintele partidului și premier. Apoi a fost Florin Cîțu. Mai știm ce mesaje senzaționale erau transmise de la politicieni importanți din PNL la alegerea lui Cîțu. Când n-a mai fost util, a fost repede dat jos. În interior e o modalitate în care îți poți consolida scaunul în perspectiva anului electoral care vine, dar nu e o garanție că va rămâne așa. PNL are darul de a-și schimba candidaturile pe ultimul moment, cum s-a întâmplat în 2016, la București, când au schimbat mai mulți candidați”, a mai afirmat George Jiglău, aluzie la trecerea PNL prin variantele Cristian Bușoi, Ludovic Orban, Marian Munteanu, pentru ca apoi să rămână cu Cătălin Predoiu pentru localele din 2016, la București.

Șanse discutabile privind turul 2

Sociologul Alfred Bulai susține că nu prea pot fi făcute estimări până nu sunt știuți toți candidații, dar va exista o competiție mare pentru contracandidatul lui Ciolacu, dacă acesta decide să intre în cursă și e încă premier. Totodată, sociologul avertizează că Nicolae Ciucă e departe de profilul lui Iohannis din 2014. „Iohannis era un politician de succes înainte de a fi candidat. A câștigat de câteva ori Primăria Sibiu, a fost pregătit ca premier, dar s-a opus Băsescu. Avea o poveste. Un contracandidat pentru reprezentantul PSD trebuie să fie un om mai spectaculos, abil politic”, a precizat Bulai.

Sociologul a subliniat că lucrurile pot fi modificate substanțial de rezultatele de la europarlamentarele din iunie 2024, când partidele vor fi puse în fața unei realități, nu a unor „sondaje făcute la comanda lor, care uneori le arată doar ce vor”. Și politologul Jiglău a precizat faptul că europarlamentarele din 2024 vor fi un punct de cotitură în viitorul conducerilor partidelor, însă mai ales în cazul PNL, unde în funcție de procent e decisă soarta. De exemplu, în 2014, rezultatul prost i-a adus lui Crin Antonescu plecarea din fruntea PNL.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte