Un lider PSD critică „retorica de învingător” a USR: „Reveniţi-vă, zmeilor. Românii nu au votat pentru Nicușor Dan, ci împotriva lui Simion”

0
Publicat:

Deputatul PSD Mihai Fifor îi critică pe cei de la USR și le transmite că Nicușor Dan nu înseamnă „USR redivivus”. „Înseamnă soluția de moment la spaima uriașă a românilor față de tot ce putea însemna Simion plus Georgescu”, a transmis el. 

Deputatul Mihai Fifor FOTO: Mediafax

„Am din ce în ce mai mult sentimentul că cineva încearcă, cu tot dinadinsul, să ne ia de proști. Pe noi, pe cei de la PSD. Cred că nu s-a înțeles prea bine cum au stat lucrurile în 18 mai. Nu. Românii nu au votat USR în 18 mai. Nici PNL. Ba chiar foarte mulți – mai mulți decât s-ar putea crede-nu au votat pentru Nicușor Dan, ci împotriva lui Simion. Masiv. Cu tot respectul pentru președintele ales, Nicușor Dan. Să vii acum cu gușa umflată ca un curcan care a halit vișinele din vișinată și să pretinzi că ești coada de la prună (no offense), și să încerci o retorică de învingător – mă refer, evident, la USR – e ca și cum ai spune că ai luptat, dar tu ai stat ascuns sub pod. (no offense, din nou). Oameni buni, treziți-vă!Nu! Nu! Nu! Lumea nu vrea iar Ghinea, Drulă, Clotilde, Voiculescu... NU! Nici Orban! Nici Cioloș!”, a scris Mihai Fifor, pe FB.

În opinia acestuia, oamenii vor, cu siguranță, „un dram de decență și un pic de smerenie. Și, mai mult ca orice, vor certitudinea că poate exista un guvern responsabil, care să facă ceva cu țara asta. Să continue investițiile, programele de dezvoltare, să vină în ținta de deficit și, în general, să dea o speranță că lucrurile merg în direcția cea bună”.

În consecință, Fifor susține că „Nicușor Dan nu înseamnă USR redivivus”. Este, de fapt, soluția de moment la spaima uriașă a românilor față de tot ce putea însemna Simion plus Georgescu. 

„Așa că, reveniți-vă, zmeilor de la USR! Și acceptați realitatea: Nicușor Dan nu înseamnă USR redivivus. Înseamnă soluția de moment la spaima uriașă a românilor față de tot ce putea însemna Simion plus Georgescu. Atât. Așadar, învățați smerenia. Nu vă strică. Și cu smerenie și responsabilitate, hai la negocieri. Poate ne convingeți că meritați efortul! Românii sigur îl merită!”, a concluzionat Mihai Fifor. 

Deputatul PSD Mihai Fifor a transmis joi, 8 mai, că îl susține pe candidatul independent Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale.

„Acum câteva luni ne-am luptat ca unii ca Potra să nu ajungă la putere, să nu fie Georgescu. Acum nu putem sta impasibili și să vedem cum se întâmplă asta. Nu încerc să fac disidență în partid, dar consider că atitudinea firească a liderilor politici este să nu regretăm, pe 18 mai, ce am făcut cu voturile noastre. Nu realizăm ce se poate petrece. Sunt un om care are informații și știe lucruri. Trebuie să ne mobilizăm, să nu aruncăm țara în haos”, a spus Fifor  

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent