UDMR, în centrul mai multor dispute în teritoriu

0
Publicat:

UDMR este în centrul mai multor conflicte purtate cu alți actori politici din teritoriu, inclusiv din rândul partenerilor de Coaliție. Uniunea a ajuns să fie apărată inclusiv de presa de stat de la Budapesta.

Partidul condus de Kelemen Hunor e implicat în mai multe certuri locale FOTO Inquam Photos

Ultima dispută pe care o are UDMR în teritoriu este la Baia Mare, unde este în conflict cu primarul Cătălin Cherecheș, după ce zilele trecute acesta a folosit drapele româneşti pentru a acoperi inscripţiile în limba maghiară ale unui stand de preparare a cozonacului spiralat (kürtőskalács – specialitate a județelor maghiare) la Festivalul Castanelor. La scurt timp, viceprimarul Zsolt István Pap (UDMR) a îndepărtat simbolurile naţionale româneşti. Răspunsul lui Cherecheș (ales pe listele Coaliției pentru Maramureș, o structură formată din numeroase partide, inclusiv PSD) a fost retragerea atribuțiilor viceprimarului.

Agenția de stat maghiară MTI i-a creionat lui Cherecheș un portret în care arată că e traseist politic, dar și că are tendințe xenofobe. „Primarul, care pe parcursul carierei sale politice a făcut parte din mai multe partide politice şi alianţe de partid, a fost extrem de iritat de acţiunea adjunctului său maghiar, pe care s-a răzbunat. (...) Primarul a subliniat în mai multe rânduri că denumirea oficială a municipiului reşedinţă de judeţ este Baia Mare, chiar dacă, din politeţe şi eleganţă, acceptăm ca numele de Nagybánya să apară ici-colo”. Acesta a explicat că „nu se poate aştepta de la români să caute prin dicţionar ce înseamnă inscripţiile în limba maghiară afişate de alţii”, arată MTI, referindu-se la caracterul lui Cătălin Cherecheș.

Conflict este și în județul Satu Mare, unde UDMR și PNL nu se mai înțeleg. De altfel, la jumătatea lunii august, PNL și-a retras vicepreședintele de CJ și viceprimarul, Adrian Cozma, liderul județean al liberalilor, acuzându-i pe cei din Uniune că „acționează cu cheița de la Budapesta”.

Tensiunile din Cluj

În Huedin (județul Cluj), disputa UDMR cu alte partide a plecat de la o grădiniță ridicată prin fonduri de la Budapesta, unde Guvernul de la Budapesta cerea să fie predare doar în limba maghiară. Acest lucru i-a iritat pe consilierii de la PSD și PNL, cât și pe primarul Mircea Moroșan (PNL). Pe de altă parte, UDMR a reacționat prin Csoma Botond, lider al deputaților Uniunii și șef al filialei Cuj, care i-a acuzat de antimaghiarism și a vorbit de o campanie mediatică împotriva UDMR, care a îmbrățișat o „retorică șovină”, potrivit presei de stat maghiare.

În luna august UDMR a fost în centrul atenției, după ce partidul a refuzat să se delimiteze de declarațiile cu tentă rasistă ale lui Viktor Orban, prezent la un eveniment la Băile Tușnad. Mai mulți lideri, cum sunt cazurile lui Kelemen Hunor și Tanczos Barna, au precizat că traducerile au distorsionat sensul cuvintelor, iar Orban nu a avut vreo remarcă rasistă. De asemenea, UDMR a precizat că finanțările către fundațiile din siajul Uniunii, venite de la Budapesta, sunt toate făcute conform legii.

UDMR este partidul care a urgentat creșterea lefurilor pentru aleșii locali, fiind prima formațiune care a cerut dezbaterea cât mai rapidă a proiectului de lege, lucru agreat și de partenerii din PSD și PNL. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”