Traseul politic al pesedistului Cristian Rizea, zis „Ferrari“, din fieful lui Bunea Stancu la fotoliul lui Vanghelie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Rizea, noul şef de la PSD Sector 5

Pesediştii au găsit rapid un succesor la şefia PSD Sector 5, după ce Marian Vanghelie a ajuns după gratii. Deputatul Cristian Rizea, cunoscut drept un politician cu apetit pentru vacanţele la Monte Carlo, maşini scumpe şi declaraţii de avere goale, zis şi “Cristi Ferrari” a ajuns, în câţiva ani, din fieful brăilean condus de baronul Bunea Stancu la statutul de amic intim al lui Dan Şova şi apropiat al premierului Victor Ponta.

Fostul şef de la Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor a intrat în politică prin intermediul fostului ministru al Muncii, Alexandru Athanasiu, potrivit unui material difuzat în 2012 de Realitatea TV.

Daciana Sârbu, actuala soţie a lui Victor Ponta, implicată şi ea în anii 2000 în organizaţia de tineret a PSD declara, cu referire la Rizea: „din 2003 ştiam de la organizaţiile de tineret că sunt probleme în derularea programului şi gestionarea fondurilor, dar Rizea era finul lui Athanasiu şi nu mă puteam înţelege deloc cu ministrul”.

Rizea se află la al doilea mandat de deputat şi intrarea în politica mare şi-a făcut-o prin intermediul lui Dan Şova, cu care era prieten.

De altfel, “Adevărul” a relatat, în 2011, un caz penal în care erau implicaţi Rizea, fratele acestuia şi Dan Şova însuşi. Astfel, în 2011, fratele lui Rizea l-a denunţat pe deputat pe motiv că i-ar fi vândut abuziv, lui Şova, toate proprietăţile pe care i le lăsase prin procură, după ce a plecat din ţară. Potrivit declaraţiilor lui Bogdan Rizea de la acea dată, actualul şef al PSD Sector 5 ar fi cheltuit în total un milion de euro, bani din care şi-a achiziţionat un Ferrari şi a mers în vacanţă la Monte Carlo cu soţia sa, Josette (care şi-a schimbat numele din Niculina).

Mai mult, fratele deputatului a susţinut că 300.000 de euro ar fi fost contravaloarea unui palat de peste 460 de metri pătraţi, situat în centrul Capitalei, pe care Cristian Rizea i-a vândut-o lui Şova în numele fratelui.

La acea dată, Rizea a declarat că fratele său are probleme psihice. Doi ani mai târziu, Rizea a fost executat silit pentru alte tranzacţii imobiliare în care era implicat, alături de Dan Şova.

Săracul om bogat

În declaraţia sa de avere, Rizea nu are niciun apartament. În schimb, are un teren intravilan cu loc de parcare subteran. Circulă cu maşini scumpe, fapt care i-a atras porecla “Ferrari”, poartă ceasuri de mii de euro, dar în declaraţia de avere ceasurile şi bijuteriile însumează “doar” 35.000 de euro.

În luna aprilie a anului trecut, jurnaliştii “Kamikaze” au realizat o anchetă pe subiectul uneia dintre maşinile lui Rizea care pretinde, în declaraţia de avere, că trăieşte doar din venitul de la Camera Deputaţilor.

Concret, deputatul circula cu un Mercedes clasa S despre care ziariştii au descoperit ulterior că se află în proprietatea şoferului său care era şi asociat la firmele acestuia, alături de mama lui Rizea.

În 2011, deputatul a intrat în vizorul celor de la Agentia Naţională pentru Integritate, după ce ar fi omis să declare peste 300 de mii de euro şi ar fi făcut tranzacţii suspecte de peste 700 de mii de euro.


Citeşte şi:

Descentralizarea-pilot, strategia PSD ca să treacă de CCR. Cum a reînviat Dragnea proiectul omorât de judecătorii Curţii

Proiectul descentralizării reiniţiat de Liviu Dragnea este, alături de Codul Fiscal, al doilea mare proiect al social-democraţilor pentru 2015. “Adevărul” vă prezintă principalele prevederi ale documentului şi calendarul de implementare. Deocamdată, Dragnea a declarat că a trimis proiectul către Preşedinţie, Parlament şi autorităţile locale, dar nu a primit niciun răspuns.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte