Sancţiunile partidului pentru penalii din PSD, doar de imagine. Noul statut va intra în vigoare abia la anul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al PSD a adoptat astăzi noile prevederi statutare, în sensul sancţionării social-democraţilor cu probleme penale, în funcţie de faza procesuală în care se află, însă modificările vor deveni efective abia de la anul, după aprobarea lor în cadrul Congresului Naţional al partidului, care va avea loc în noiembrie, urmând apoi să ia calea Tribunalului pentru înregistrarea lor.

Potrivit modificărilor adoptate, vineri, la Consiliul Naţional, membrii PSD  care sunt inculpaţi în dosare de corupţie, la punerea în mişcare a acţiunii penale, îşi vor pierde, după caz, funcţia de membru al Guvernului sau de conducere din Parlament. Social-democraţii arestaţi preventiv în cazuri de corupţie îşi vor pierde automat funcţia politică în cadrul PSD. Membrii de partid trimişi în judecată în cazuri de corupţie îşi pierd funcţia în care au fost numiţi cu sprijinul PSD şi sunt suspendaţi din funcţia politică în care au fost aleşi. Membrii de partid condamnaţi în primă instanţă pentru fapte de corupţie îşi pierd automat funcţia din partid şi sunt suspendaţi din calitatea de membru de partid, în timp ce pesediştii condamnaţi definitv pentru fapte de corupţie îşi pierd defintiv calitatea de membru al PSD.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că noile reguli vor fi aplicate abia după adoptarea lor în cadrul Congresului partidului. "Am adoptat o hotărâre. Declanşarea alegerilor în toate structurile noastre locale în aşa fel încât în noiembrie să avem un Congres la care să participe toţi reprezentanţii structurilor noastre. Citiţi rezoluţia, e extrem de precisă, având în vedere că-mi aparţine. Am fost foarte atent la tot ce înseamnă şi din momentul adoptării, produce efecte politice, nu juridice, dar aşa cum domnul Vâlcov s-a retras din funcţia de ministru, dacă va fi orice altă situaţie. După Congres, modificările privind statutul şi componenţa, se înscriu la Tribunalul Bucureşti", a declarat Ponta, la finalul şedinţei. 

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a propus Consiliului Naţional organizarea primului Congres de după alegerile prezidenţiale  pentru luna noiembrie a acestui an. Practic, social-democraţii cu probleme penale nu vor putea răspunde politic în faţa partidului până ce noile prevederi statutare nu vor trece prin Congresul programat în noiembrie, apoi de Tribunalul Bucureşti. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite