Tensiuni în PNL. Ce le recomandă Bolojan foştilor colegi de partid, după ce Gigel Ştirbu a cerut ieşirea de la guvernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unor surse politice, președintele interimar Ilie Bolojan le-ar fi transmis colegilor de partid să nu părăsească guvernarea în perioada imediat următoare.

Preşedintele Ilie Bolojan face apel la stabilitate. FOTO: Administraţia Prezidenţială

Înfrângerea lui Crin Antonescu în alegerile din 4 mai a dezbinat mai mult ca oricând coaliţia de guvernare şi a declanşat un adevărat război intern în cadrul celor două mari partide politice, PSD şi PNL.

În contextul în care luni, 5 aprilie, vicepreședintele PNL Gigel Știrbu a cerut public retragerea partidului de la guvernare, invocând faptul că alianţa cu PSD a dăunat în mod constant liberalilor, preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, ar fi făcut apel la foştii săi colegi de partid să rămână la guvernare cel puţin până după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc pe 18 mai, pentru a asigura stabilitatea.

Ilie Bolojan a argumentat că o eventuală ieșire din coaliție a PNL ar putea declanșa o criză politică, afectând direct costurile de împrumut ale României și agravând o situație economică deja extrem de fragilă, marcată de un deficit bugetar de 9% din PIB, cel mai ridicat din Uniunea Europeană.

El a subliniat că, pentru a nu adânci ţara într-o criză şi mai puternică, este esențială menținerea stabilității în cele două săptămâni rămase până la turul al doilea al alegerilor, potrivit unor surse politice citate de G4Media.

În paralel, conducerea PNL, alături de liderii PSD și UDMR, poartă discuții privind direcția coaliției guvernamentale în urma rezultatului slab obţinut de Crin Antonescu, candidatul comun al celor trei partide, care nu a reuşit să intre în turul al doilea al cursei electorale pentru funcţia de preşedinte.

Mesajul lui Ilie Bolojan vine după ce, luni de dimineaţă, vicepreședintele PNL Gigel Știrbu a cerut public retragerea partidului de la guvernare.

„Fac un apel sincer și deschis către conducerea Partidului Național Liberal: este momentul să ieșim de la guvernare și să ne detașăm clar de PSD.

Istoria recentă ne-a arătat, fără echivoc, că de fiecare dată când PNL a făcut alianță cu PSD, partidul nostru a avut de suferit. Aceste două formațiuni au fost mereu ca uleiul și apa, nu se amestecă, nu au aceeași viziune și nu împărtășesc aceleași valori”, a transmis Gigel Știrbu într-o postare distribuită pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor